Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a transmis miercuri, 15 aprilie 2020, locuitorilor municipiului Petroșani un mesaj în contextul crizei sanitare prin care trece întreaga omenire, invitând cetățenii să acționeze cu calm, cu responsabilitate și cu încrederea că autoritățile abilitate fac tot ceea ce trebuie pentru a învinge temutul COVID-19.
Vă prezentăm, integral, mesajul primarului Tiberiu Iacob Ridzi:
”Stimați cetățeni,
Traversăm o perioadă dificilă, o criză sanitară mondială fără precedent, care, dincolo de implicațiile medicale ne obligă să ne schimbăm rutina de viață. Suntem nevoiți să stăm cât mai mult în case, să limităm ieșirile pe cât posibil pentru a nu ne pune pe noi și pe cei dragi, în pericol.
Ne luptăm cu un dușman invizibil care îi răpește de lângă noi mai ales pe părinții și pe bunicii noștri, pe oamenii care au muncit o viață și care au construit România așa cum o știm noi astăzi.
Oameni care merită întregul nostru respect, întreaga noastră apreciere și, mai ales în aceste zile, toată grija, suportul și responsabilitatea din partea noastră, a tuturor.
Trebuie să înțelegem că în lupta cu acest nou virus trebuie să acționăm cu calm, cu responsabilitate și cu încredere. Încredere mai ales în cei care se află în prima linie, dar și în autoritățile care, prin măsurile adoptate, încearcă să limiteze pe cât posibil răspândirea acestui virus perfid.
Dragi cetățeni
Știu că vă este greu, că vă este teamă, dar vă rog să aveți încredere în noi, în autorități, pentru că în toată această perioadă, când pentru dumneavoastră este esențial să stați cât mai mult în case, pentru noi esențial este să lucrăm în folosul dumneavoastră, să identificăm cele mai bune soluții pentru a limita răspândirea acestui virus.
Administrația publică din Petroșani a fost printre primele din țară și prima din județul Hunedoara care a dispus ca străzile, piețele, parcurile, locurile de joacă, mobilierul stradal, dar și scările de bloc să fie dezinfectate cu apă și clor. Și această acțiune s-a întâmplat înainte de emiterea ordonanței militare care impune acest lucru. Am achiziționat suficient clor și continuăm să mai cumpărăm, atât cât mai este necesar. În ultima perioadă, pentru dezinfecția scărilor de bloc am început să folosim și o altă soluție, de ultimă generație, care este utilizată inclusiv în sălile de operație pentru dezinfectarea instrumentarului medical.
De asemenea, am luat decizia ca toate sumele ce urmau să fie alocate pentru finanțările nerambursabile din bugetul local – domeniile Sport, Tineret și Culte să fie direcționate către Spitalul de Urgență Petroșani, Asistență Socială sau orice alte măsuri administrative necesare pentru a depăși această situație pandemică. Am hotărât să renunțăm și la organizarea Zilelor Municipiului Petroșani, iar banii care ar fi urmat să îi alocăm vor fi, de asemenea, redirecționați, în același scop. Totodată, am disponibilizat de la bugetul local suma de 500.000 de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală la Spitalul de Urgență Petroșani.
Toate aceste măsuri vor continua atât cât este nevoie. Nu facem rabat de la sănătatea publică și vom lua toate deciziile care stau în puterea noastră!
Doamnelor și domnilor,
Împreună suntem mai puternici. Dacă vom fi uniți, încrezători și vom da dovadă de tărie de caracter vom depăși această perioadă dificilă, nu doar pentru orașul nostru ci pentru întreaga țară și nu numai.
Chiar dacă trecem printr-o perioadă grea, în aceste zile premergătoare Învierii Domnului Isus Hristos vreau să vă urez din suflet tuturor, să petreceți Sfintele Sărbători de Paști în liniște, cu pace și bucurie în suflet și cu speranța în Dumnezeu și în Domnul Nostru Isus Hristos că în curând vom fi din nou cu familiile noastre, cu prietenii noștri.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care rămân acasă contribuind la protejarea celor vulnerabili.
Trebuie să rămânem calmi și responsabili. Noi, autoritățile publice din Petroșani suntem aici alături de dumneavoastră și în slujba dumneavoastră.
Împreună vom reuși!
Dumnezeu să ne ajute!”