Într-o perioadă în care virusul COVID-19 ucide nu doar trupul celor firavi ci și sufletul oamenilor, prin îngrădirea dreptului la viață culturală, pentru a salva ”hrana spirituală” a umanității, arta se mută, pentru o vreme, la rândul ei, în mediul on-line.
Un inedit eveniment artistic derulat de PassepARTOUT Neconvențional Gallery din Italia, aduce pe simezele virtuale, constituite sub egida Galeriei de Artă Contemporană din Milano, oportunitatea pentru artiștii fotografi de pe întregul mapamond de a participa la un concurs online complet gratuit, care va constitui, la finalul condițiilor de izolare impuse de pandemia noului coronavirus, tema expoziției universale intitulate”ARTE & Virtus pentru a învinge COVID19″.
Mai mult, cele 200 de lucrări artistice care vor fi selectate pentru această expoziție, vor constitui și tema unei licitații de artă cu vânzare, fondurile astfel obținute urmând să fie donate unor instituții de cercetare care au ca temă eradicarea temutului virus care a izolat oamenii de pe întreaga planetă, schimbându-le radical (chiar și cu efect temporar) modul de viață.
Printre cei care deja au acceptat invitația de a participa această expoziție universală se numără și artistul fotograf vulcănean Francisc Nemeth, singurul artistic certificat cu statutul de artist EFIAP din Valea Jiului, unul dintre cei mai recunoscuți artiști fotografi de pe întreaga planetă. Mai mult, lucrarea acestuia, intitulată ”Dă-mi un foc” este și cea care constituie afișul oficial al acestui eveniment cultural-umanitar de excepție.
”Cu deosebită plăcere particip la o expoziție de artă cu vânzare pentru ajutorarea celor în suferință, organizată de Galeria de Artă Contemporană din Milano cu lucrarea mea intitulată ”Dă-mi un foc”, lucrare reprezentând refuzul de a servi cu foc pe un om în vârstă, spre binele lui. Îi mulțumesc doamnei Elena Ferrari organizatorul acestei expoziții, mai ales pentru că a ales această lucrare pentru afișul unui eveniment de asemenea anvergură. Mulțumiri datorez desigur și modelelor din imagine: dl.prof.univ.dr. Dorel Găină și dl. Liviu Florin Țabrea (în imaginea foto, cu spatele). Invit toți artiștii fotografi care cred că au ceva de spus, prin intermediul artei fotografice, ca răspuns la această pandemie, să participe la această expoziție, prin care vrem să ajutăm dar, în primul rând, vrem să demonstrăm că, indiferent de vremurile pe care le trăim și de provocările și constrângerile la care sunt supuși oamenii, arta nu poate fi învinsă niciodată !”, a spus artistul Francisc Nemeth.
Toți artiștii interesați pot participa la acest eveniment trimițând imagini cu lucrările lor direct prin e-mail la adresa: passepartoutgallery@libero.it sau prin WhatsApp la numărul 3382144483 împreună cu propria adresa de e-mail, numele și prenumele, titlul lucrării, descrierea tehnicii fotografice și a dimensiunilor reale ale acesteia. Toate lucrările trimise vor fi publicate pe pagina oficială a Galeriei neconvenționale PassepARTOUT pe Facebook și pe site-ul www.passepartout-unconventional-gallery.it și pot fi distribuite inclusiv pe rețelele de socializare. Cele mai votate 100 lucrări ale publicului împreună cu cele 100 de lucrări alese de consiliul PassepARTOUT Artistic Associazione Culturale vor fi expuse la Galeria Unahotels Expo Fiera din Milano, atunci când pandemia va înceta, într-o expoziție de artă ever.
De asemenea, lucrările pot fi urmărite și pe Instagram, la adresa: https://www.instagram.com/passepartoutgallery