După un debut îngrijorător al pandemiei COVID-19, Petroșaniul pare să fi câștigat lupta cu temutul coronavirus. O confirmă statisticile prezentate chiar de primarul localității, Tiberiu Iacob Ridzi, care arată că de mai bine de o lună pe raza municipiului Petroșani nu a mai fost consemnat nici un caz nou de infecție. ”În prezent nu există nici un bolnav confirmat cu acest virus la Petroșani. Avem deja mai bine de o lună de zile de când nu am mai avut astfel de cazuri de îmbolnăvire cui COVID-19. Avem însă 42 de persoane în carantină la Hotel Petroșani, cu mențiunea că acești oameni nu sunt bolnavi, aceștia aflându-se în această stare de carantină obligatorie, prevăzută de lege, pentru că au venit din alte țări afectate de această pandemie. De asemenea, mai sunt 3 persoane aflate în izolare la domiciliu, care așteaptă rezultatele testelor, după ce în urmă cu o săptămână numărul acestora a fost de 36 de persoane, care au ieșit din izolare, după ce testele au confirmat că nu sunt purtători ai virusului”, a informat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În opinia acestuia, aceste cifre îmbucurătoare vin ca urmare a măsurilor luate de autoritățile publice locale, zi de zi, pentru dezinfectarea domeniului public, a scărilor de bloc și a tuturor spațiilor publice, dar și ca rezultat al modului în care cetățenii au înțeles să respecte regulile impuse de măsurile de protecție sanitară. ”Este o victorie comună a noastră, a tuturor și vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor municipiului Petroșani pentru responsabilitatea de care au dat dovadă pe perioada stării de urgență în care ne-am aflat în ultimele două luni. Le mulțumesc în același timp medicilor de la Spitalul de Urgență din Petroșani și întregului personal pentru că au gestionat cu maximă competență activitatea medicală, în aceste condiții dificile”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În aceste condiții, dar și având în vedere că în România criza epidemiologică nu s-a încheiat, iar autoritățile au declarat starea de alertă pe întregul teritoriu al țării, primarul municipiului Petroșani a convocat la rândul său Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în care au fost stabilite o serie de măsuri care urmează să fie luate pe raza localității în perioada imediat următoare. ”Am decis redeschiderea tuturor parcurilor din municipiul Petroșani și reinstalarea băncilor de odihnă, inclusiv din zona Centrului civic, cu precizarea că locurile de joacă pentru copii rămân deocamdată închise. De asemenea, pe perioada stării de alertă, am decis să menținem închiderea bazinului didactic de înot, a Cinematografului, a Bibliotecii municipale, a celor două cluburi ale pensionarilor și târgul săptămânal de la stadion. O altă măsură pe care am propus-o este aceea a achiziționării și distribuirii de către Primărie a unor măști de protecție facială, către persoanele sau familiile cu nevoi sociale”, informează primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Dincolo de optimismul situației actuale de la Petroșani, cu privire la pandemie, primarul Tiberiu Iacob Ridzi atrage însă atenția că pericolul încă nu a trecut și invită cetățenii la vigilență, solicitându-le înțelegere și responsabilitatea în respectarea regulilor de igienă și distanțare socială, dar și a celorlalte recomandări ale specialiștilor, asigurându-i în același timp că administrația locală va continua, la rândul său, toate acțiunile de combatere a COVID-19 care până acum și-au dovedit eficiența.