Prevederile legislației anti-COVID19 precum și recomandările medicilor cu privire la măsurile de combatere a răspândirii virusului sunt literă de lege și pentru colectivul INCD-INSEMEX Petroșani, precum și pentru toți cei care interacționează cu aceștia.
Încă de la debutul crizei epidemiologice, conducerea INCD-INSEMEX a instituit o serie de reguli pentru protejarea angajaților, fiind redus numărul celor prezenți la sediul instituției, dar și orele de program. ”Acolo unde am putut, am organizat activitatea în așa fel încât angajații noștri să poată lucra de acasă, prin utilizarea procedurii de telemuncă sau de interacțiune on-line. De asemenea, ne-am reorganizat în așa fel încât, pentru a evita cât mai mult prezența membrilor echipei noastre la sediul instituției, am apelat și la măsuri de programare/reprogramare a concediilor de odihnă, pe perioada stării de urgență”, spune dr.ing. George Artur Găman, directorul general al instituției.
Toate aceste măsuri și-au dovedit eficiența, astfel încât nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire în rândul membrilor acestui colectiv.
Odată cu încetarea stării de urgență și declararea stării de alertă, INCD-INSEMEX s-a conformat noilor normative instituite de autorități, aplicând un set de reguli și măsuri de protecție împotriva riscului de răspândire a virusului. ”Am stabilit un regulament de acces în incinta instituției, care se face, pentru personalul angajat, eșalonat, a ore diferite. De asemenea am instituit obligativitatea purtării măștilor de protecție sanitară în incinta unității noastre și am pus la dispoziția tuturor angajaților, cu titlu gratuit, astfel de măști. În plus, atât pentru angajați, cât și pentru cei din afară, la intrarea în sediul INSEMEX, le este măsurată temperatura, care nu trebuie să depășească 37 de grade Celsius, iar masca de protecție sanitară este obligatorie și pentru oaspeții noștri. Sunt măsuri care derivă din legislația adoptată de specialiștii angrenați în combaterea acestui virus, iar pentru noi respectarea acestora este literă de lege”, explică dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani.
Acesta a mai precizat că, în aceste zile, cercetătorii din cadrul institutului de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului au reluat și deplasările la beneficiari și contractanți de diverse servicii de specialitate, dar și deplasările în delegații în interes profesional, toate acestea făcându-se încă cu maximă strictețe în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție anti-COVID19.