Având în vedere că, în ultimele zile, pe raza orașului Petrila a fost semnalată o creștere a cazurilor de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, numărul acestora ajungând la 26 (dintre care 19 persoane sunt carantinate la domiciliu), primarul localității, Vasile Jurca a dispus realizarea unei noi acțiuni de dezinfecție în orașul Petrila.
”Am considerat că este necesară realizarea unei noi acțiuni de dezinfecție a casei scărilor blocurilor de locuințe din orașul Petrila, precum și a stațiilor de îmbarcare-debarcare călători și a sediilor instituțiilor publice din orașul Petrila, pentru a limita riscurile de extindere a îmbolnăvirilor cu acest virus. Rog cetățenii orașului să nu intre în panică, să respecte regulile de igienă, să permită accesul persoanelor firmei autorizate să efectueze dezinfecția la scările de bloc. De asemenea, rog cetățenii să se informeze și să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale și să respecte recomandările autorităților referitoare la prevenirea răspândirii virusului”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Activitățile de dezinfecție pe raza orașului Petrila vor avea loc în perioada 20.08.2020- 30.08.2020 perioadă în care se recomandă cetățenilor luarea unor măsuri pentru evitarea aglomerărilor urbane. Totodată, autoritățile locale au luat și decizia de a suspendare organizarea pe teritoriul orașului a târgului săptămânal până la finalul acestei luni.
Pentru orice informații suplimentare privind activitățile de combatere a riscurilor de răspândire a virului COVID-19 pe raza localității Petrila, cetățenii pt apela la numărul de telefon al disperatului Primăriei Petrila: 0757 034 400.
De asemenea, primarul Vasile Jurca a dispus intensificarea controalelor cu privire la respectarea măsurilor impuse în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea bunei desfășurări a transportului de persoane, pentru fiecare tip de transport.
”Reamintesc tuturor transportatorilor de persoane de pe raza orașului Petrila că sunt instituite restricții și măsuri de protecție sanitară, în temeiul Legii nr. 55/2020, iar aceste reguli sunt obligatorii: obligativitatea purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun; transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier. Trebuie să acționăm cu toții responsabil în contextul epidemiologic actual și să respectăm întocmai regulile de igienă și comportament. Astfel, vom trece și peste această perioadă dificilă și ne vom putea relua viața în mod normal”, a mai precizat primarul Vasile Jurca.