În cel mult un an de zile, starea drumului care leagă zona centrală a municipiului Vulcan de localitățile componente Crividia și Dealu Babii se va îmbunătăți radical după ce un proiect al administrației locale din municipiul Vulcan întocmit în acest scop a primit finanțarea necesară din fonduri europene. â
Contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere din zona Crividia, zona de acces auto și pietonal – str. Crividia și Teodora Lucaciu a fost semnat la Timișoara vineri, 9 octombrie 2020 de reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei municipiului Vulcan.
Valoarea totală a proiectului este de 4.101.558 lei, din care 2.793.882 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, Obiectivul specific 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate
Potrivit proiectului de execuție, pe strada Teodora Lucaciu va fi refăcută infrastructura rutieră o lungime de 579,54 m precum și trotuarele pe o suprafață de 1.720 mp. Similar, pe strada Crividia se propune reabilitarea infrastructurii rutiere o lungime de 2.795,55 m și a trotuarelor pe o suprafață de 3.100 mp. Partea carosabilă va fi încadrată de borduri și se vor realiza rigole pentru colectarea şi evacuarea apei.
Perioada de implementare a acestui proiect de investiții este, potrivit prevederilor din contractul de finanțare, de cel mult 13 luni de la data semnării.