Ceremonia de constituire a noului Consiliu județean Hunedoara, rezultat în urma alegerilor locale din 26 septembrie, a avut loc vineri, 23 octombrie 2020 în curtea interioară a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din centrul municipiului Deva. Odată cu acest eveniment, noul Consiliu județean Hunedoara și-a preluat în mod oficial atribuțiunile.
Un număr de 24 de consilieri județeni dintre cei 28 ale căror mandate au fost validate de către instanța de judecată, ca urmare a votului primit din partea hunedorenilor, au fost prezenți la acest eveniment și au depus jurământul de învestitură. Noul legislativ hunedorean va avea un număr de 32 de consilieri, reprezentând formațiunile politice care au întrunit voturile necesare pentru a face parte din structura acestei instituții, după cum urmează: PSD – 17 consilieri județeni, PNL – 6 consilieri județeni, Pro România – 4 consilieri județeni, PMP – 2 consilieri județeni, USR – 2 consilieri județeni, UDMR – 1 consilier județean.
Tot în cadrul ceremoniei derulate astăzi la Deva, și noul președinte al CJH, social-democratul Laurențiu Nistor, ales uninominal în această funcție, a depus jurământul de învestitură și odată cu acesta și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu Nistor, președintele Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Hunedoara, va deține pentru următorii patru ani funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. De asemenea, în noul consiliu județean PSD are 17 mandate, reușind astfel să constituie o majoritate simplă.