De curând, în județul Hunedoara a fost aniversată împlinirea a 150 de ani de existență a liniei de cale ferată Simeria-Petroșani și a Depoului de locomotive Simeria, eveniment semnificativ în istoria Căilor Ferate Române. Cu acest prilej, ceferiștii au scos și o medalie aniversară care a fost înmânată unor personalități publice a căror activitate s-a răsfrânt în mod pozitiv asupra muncii și vieții ceferiștilor din județul Hunedoara.
În aceste zile, medalia aniversară dedicată împlinirii a 150 de ani de existență a liniei de cale ferată Simeria-Petroșani și a Depoului de locomotive Simeria i-a fost oferită și președintelui organizației județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Medalia a fost înmânată de către liderul sindicatului de la Depoul CFR Simeria, mecanicul instructor Barbu Bărbulescu.
Acesta a arătat că distincția acordată președintelui PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, este un gest simbolic și de recunoștință venit din partea ceferiștilor hunedoreni pentru activitatea depusă în calitate de deputat în Parlamentul României în sprijinul lucrătorilor feroviari, pentru implicarea de care a dat dovadă în rezolvarea problemelor cu care se confruntă această categorie profesională. În plus, la inițiativa unui alt deputat social-democrat, Natalia Intotero, deputatul Laurențiu Nistor și ceilalți parlamentari PSD de Hunedoara au propus și au susținut adoptarea de către Parlament a Legii privind reglementarea Statutului Personalului Feroviar. Documentul, adoptat de curând în Parlament, prevede o serie de facilități acordate angajaților din acest sector privind salarizarea sau pensionarea și reglementează modul în care aceștia își desfășoară activitatea.
„Adoptarea acestei legi, cu sprijinul larg al parlamentarilor PSD de Hunedoara, a fost un moment mult așteptat de către ceferiștii hunedoreni”, a precizat Barbu Bărbulescu la înmânarea medaliei aniversare.
La rândul său, liderul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor s-a declarat onorat de distincția primită din partea ceferiștilor, pe care-i consideră în continuare o parte importantă în viața economică și socială a județului.