Peste 120 de jandarmi montani hunedoreni vor acţiona pe raza staţiunilor montane Straja, Parâng, precum și pe traseele turistice din munții Vâlcan, Șureanu și Retezat, unde există hoteluri sau alte facilități de cazare, în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României.
Începând de vineri, 27 noiembrie 2020, jandarmii montani sunt la datorie şi desfăşoară activităţi de informare şi îndrumare a cetățenilor şi administratorilor localurilor publice, pentru a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2. Aceștia reamintesc turiştilor că trebuie evitate aglomerările de persoane, iar purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice sunt măsuri obligatorii.
Avînd în vedere că prima zăpadă va aduce şi mai mulţi turişti în staţiunile montane, jandarmii sunt pregătiţi să acorde sprijin acestora şi să intervină atunci când situaţia o va impune, precum şi în cazul constatării unor încălcări ale normelor legale în vigoare.
În același timp, jandarmii montani recomandă turiştilor să utilizeze pârtiile de schi doar în scopul pentru care acestea au fost amenajate. Este interzis să pătrundă pe pârtiile de schi cu automobile sau orice alt tip de vehicul (snowmobil). De asemenea, este interzis să coboare pe pârtiile de schi utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale. Aceste fapte constituie contravenţii şi atrag răspunderea persoanelor vinovate de săvârşirea lor.
Dacă aveți nevoie de sprijin, apelați numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita intervenția jandarmilor montani.