În cadrul lucrărilor de restaurare care se derulează în această perioadă la Castelul Corvinilor, specialiștii din cadrul Muzeului Castelul Corvinilor au descoperit o nouă încăpere aflată la subsolul Aripii Zolyomi.
Prevăzută cu o scară din lemn, încăperea a ieșit la iveală odată cu efectuarea lucrărilor de restaurare a paramentului în zona respectivă. Subsolul, parte, cel mai probabil, din ansamblul de coridoare subterane care deserveau sistemul defensiv al Castelului Corvinilor, are zidurile din piatră și bolțile din cărămidă. Alături de celelalte descoperiri efectuate pe parcursul restaurării, și aceasta va contribui la creșterea atractivității unuia dintre cele mai apreciate castele din lume.
În paralel, în Castelul Corvinilor se lucrează în ritm susținut, la restaurarea următoarelor clădiri:
- Turnul Alb – se montează cursiva din lemn ce va permite accesul la toate etajele.
- Turnul vechi de poartă – interiorul este aproape finalizat, momentan muncitorii lucrând la rostuirea paramentului exterior.
- Palatul Bethlen – se restaurează ultima încăpere de la parterul acestuia.
- Camera domnițelor – demontare tencuieli pe bază de mortar.
- Aripa Zolyomi – etajul al doilea va fi complet restaurat.
- Turnul Neboisa – restaurare parament exterior.
În același timp au fost predate o serie de spații în care s-a trecut deja la reamenajarea expozițiilor atât la parterul palatului Bethlen, dar și galeria suspendată ce permite accesul spre Turnul Neboisa. Totodată s-a reabilitat rețeaua electrică și s-au montat noi corpul de iluminat realizate din fier forjat.
Reamintim că, în această perioadă, se derulează ample lucrări de conservare, restaurare şi punere în valoare la Castelul Corvinilor, în baza unui proiect în valoare de 5 milioane de euro – finanţare europeană nerabursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. În același timp, în această perioadă, Primăria municipiului Hunedoara face paşii procedurali necesari pentru a continua demersul general de restaurare şi punere în valoare a Castelului Corvinilor, prin intermediul unui nou proiect cu finanţare europeană, în valoare de aproximativ 6,5 milioane de euro (în cadrul căruia se vor aborda zonele şi lucrările care nu au putut fi incluse în proiectul european aflat acum în execuție).