Într-un eveniment derulat sub semnul onoarei și recunoștinței, Universitatea din Petroșani a găzduit vineri, 12 aprilie 2024 o emoționantă dublă ceremonie în centrul căreia s-a aflat reputatul sociolog, filosof, publicist și om politic prof.univ.dr. Vasile Dîncu. În plenul Senatului universitar, acestuia i-a fost conferit titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani, la propunerea făcută în acest sens chiar de către rectorul instituției academice din Valea Jiului, prof.univ.dr.ing Sorin Mihai Radu. Mai mult decât atât, în cadrul aceleiași ceremonii, care a marcat și o premieră în onorarea unei personalități publice, prof.univ.dr. Vasile Dîncu a primit și însemnele recunoașterii sale la nivel civic, prin conferirea titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”, distincție acordată de Consiliul local al municipiului Petroșani, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi.
Sigur că meritele distinsului prof.univ.dr. Vasile Dîncu la nivel academic și civic sunt incontestabile la nivel național și internațional. Acestea au fost de altfel evidențiate, în mod elocvent, atât în cuvântul ”Laudatio” prezentat de prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, cât și în discursul rostit de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, așa cum avea să le evidențieze, în alocuțiunea sa, și președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor. ”Ca sociolog și om politic cu o bogată experiență, Vasile Dîncu a inspirat și a influențat multe generații prin cercetările sale riguroase și prin angajamentul său ferm față de valorile democratice și progresul societății. Prin activitatea sa didactică și de cercetare, a contribuit semnificativ la înțelegerea și analiza profundă a realităților românești, explorând diversitatea și complexitatea acestui teritoriu. Îl felicit pe domul Vasile Dîncu, pentru toate realizările sale și pentru contribuția valoroasă adusă prin implicarea sa în viața publică”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Dincolo însă de toate aceste binemeritate aprecieri la adresa prof.univ.dr. Vasile Dîncu, dovada clară a justeții deciziilor conferirii acestor titluri onorifice a fost confirmată în cuvântul de mulțumire, rostit de acesta cu multă emoție, ca un tribut adus Petroșaniului și Văii Jiului, locul în care Vasile Dîncu și-a început, acum mai bine de 35 de ani, nu doar impresionanta sa carieră, ci așa cum a ținut să evidențieze, locul care avea să marcheze nașterea ființei sale sociale. ”Niciodată nu m-am simțit mai iubit sau mai respectat decât în comunitatea aceasta. Și tot aici am descoperit emoția recunoștinței și a unei datorii imense față de o comunitate care te adoptă spontan și unde te simți cu adevărat util. Întâlnirea mea cu Valea Jiului a fost un dintre acele întâlniri despre care filosoful Anton Dimitriu spunea că sunt întâlniri admirabile, miraculoase, aș spune eu. Întâlnirile miraculoase reușesc să-ți schimbe cursul firesc al existenței. Acestea pot fi cu oameni, cu cărți sau cu locuri. Pentru mine, o întâlnire care are semnificația unui miracol a fost întâlnirea cu Valea Jiului și cu oamenii ei. Miracolul este conținut în faptul că aceste întâlniri te schimbă profund și se întipăresc în geografia spirituală, dar mai ales pentru că ele lasă urme de lumină în teritoriul emoției și al sufletului. Valea Jiului este locul nașterii ființei mele sociale, locul în care am câștigat elementele cele mai importante ale identității mele sociale și politice”, a spus prof.univ.dr. Vasile Dîncu.
Acesta a ajuns la Petroșani, după finalizarea studiilor universitare de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, fiind repartizat ca profesor la Liceul Industrial din Petroșani, unde a format generații întregi de tineri în domeniul științelor umaniste. A fost, totodată, unul dintre cei mai valoroși jurnaliști din Valea Jiului, ca editorialist în redacția primului ziar democratic din Petroșani, după Revoluția din 1989, al cărui condei a fost apreciat și respectat ca atare. Așa cum a evidențiat și primarul Tiberiu Iacob Ridzi, chiar și după plecarea sa din Petroșani, înapoi la Cluj Napoca, unde a început o prestigioasă activitate academică și, mai apoi, politică, prof.univ.dr. Vasile Dîncu a continuat să fie un om apropiat comunității locale din Petroșani, atitudinile și acțiunile sale publice fiind mereu unele pro-Petroșani și pro-Valea Jiului.
Prof.univ.dr. Vasile Dîncu recunoaște că ”o parte importantă aființei mele a rămas aici, iar cel ce pribegește prin lume poartă după sine, înadâncul sufletului, nu doar cămașa albă de copil de țăran dintr-un sat grăniceresc năsăudean, ci și emoția mâinilor negre ale minerilor care i-au ținut sufletul în palmă în perioada când se năștea ființa lui socială și conștiința că trebuie să fie mereu de partea celor care au pierdut competiția”, tot așa cum promite să răsplătească onoarea pe care această comunitate specială de la Petroșani i-a făcut-o onorându-l cu statutul de membru cu acte-n regulă al comunității academice, dublat de cel de cetățean cu acte-n regulă al acestei localități. ”Prezentul ne aduce noi oportunități pentru aceste locuri, dar pentru ca strategia tranziției juste să nu rămână doar un proiect sau doar o cursă între oameni pentru resursele care ar putea veni, cred că este necesar a se folosi resursa cea mai importantă pe care o are această Vale: oamenii și fantastica lor forță morală, capacitatea lor de a se lupta cu viața și cu soarta. Cu intelectualii de aici, din școli și licee, din universitate, cu antreprenorii, cu administrația, cu primarii și cu liderii formali sau informali ai comunităților din întreaga Vale ar trebui să pornim un proiect de reconstrucție a comunității, o comunitate greu încercată și destructurată în peste treizeci de ani de tranziție în care s-a simțit amenințată și în care oamenii au fost lăsați singuri să gestioneze riscuri peste puterile lor. Nu peisajul poate salva această zonă, nici muntele cu minunățiile lui, Parângul sau Jiețul, ci oamenii ei”, a spus, în emoționantul său discurs, prof.univ.dr. Vasile Dîncu.
Având drept aliat un om de valoarea celui pe care România se pregătește să-l trimită acum la Bruxelles, în Parlamentul Europei, Valea Jiului își pune mari speranțe ca acest om care a dovedit un atașament de suflet, concretizat nu doar în cuvinte, ci și în fapte, pentru comunitatea noastră, să rămână acel ambasador al oamenilor Văii Jiului și un susținător al proiectelor de dezvoltare a Văii Jiului, în jurul istoriei sale miniere și pe fundamentul Universității din Petroșani. ”Voi rămâne ambasadorul Văii Jiului peste tot unde mă va purta viața. Ca și cetățean cu acte în regulă și membru al comunității academice voi fi mai motivat pentru a sprijini orice efort al acestei comunități de a se reconstrui, de a se lupta pentru recâștigarea respectului de sine și aducerea unei bunăstări pe care oamenii acestor locuri o merită cu prisosință”, este promisiunea prof.univ.dr. Vasile Dîncu, de pe acum ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani și ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”.
Gaudeamus igitur!