”Vise de toamnă” pe aripi de poezie, cu Mariana Alexandru & friends, la Aztek Caffe Petroșani

”Vise de toamnă” pe aripi de poezie, cu Mariana Alexandru & friends, la Aztek Caffe Petroșani

În excepționala atmosferă de toamnă de care avem parte în acest debut de noiembrie, o serată literară la Aztek Caffe, cafeneaua artelor din Petroșani, era mai mult decât binevenită. De data aceasta ne-a ofetrit bucuria întâlnirii sub semnul poeziei, Mariana Alexandru – Adela, pentru prieteni! – care și-a lansat aici volumul de versuri „Vise de toamnă”, apărut recent sub egida...

Sute de social-democrați din municipiul Lupeni participanți activi în campania electorală a senatorului Cristian Resmeriță

Sute de social-democrați din municipiul Lupeni participanți activi în campania electorală a senatorului Cristian Resmeriță

Așa cum acționează și în ceea ce privește administrația locală sau activitatea politică și parlamentară, social-democrații din Lupeni tratează cu maximă responsabilitate acțiunile de campanie electorală, care au loc în această perioadă, pentru a-i informa pe cetățenii municipiului Lupeni asupra argumentelor candidaturii președintelui Organizației PSD Lupeni pentru Senatul României, în alegerile parlamentare de la 1 Decembrie 2024. Într-o acțiune fără...

Începe cea de-a XI-a ediție a concursului de cultură generală pentru liceeni „Citești și câștigi!”

Începe cea de-a XI-a ediție a concursului de cultură generală pentru liceeni „Citești și câștigi!”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, Complexul Deva Mall și cu ajutorul unor generoși sponsori: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Casina Deva, Restaurant Castelo Deva, S.C. Centum Net S.R.L. Timișoara, Tipografia S.C. Colofon...

”Stele invizibile” de Sophye Reyer, dublă premieră la Teatrul „I.D. Sîrbu”

”Stele invizibile” de Sophye Reyer, dublă premieră la Teatrul „I.D. Sîrbu”

Iubitorii de teatru din Valea Jiului au parte sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de un nou și emoționant spectacol, prezentat într-o dublă premieră (la solicitarea publicului), de la orele 18,00 și 20,00 pe scena Teatrului „I.D. Sîrbu”. Spectacolul, care completează astfel repertoriul teatrului de la Petroșani se numește „Stele invizibile”, pune în scenă creația dramaturgică al tinerei creatoare de piese de...

Principalele direcții din Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2024-2028

Principalele direcții din Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2024-2028

Un vot majoritar acordat candidaților PSD în alegerile parlamentare de la 1 Decembrie 2024 constituie garanția continuității programelor de investiții și a măsurile de dezvoltare a României și de creștere a calității vieții tuturor românilor. În acest scop, PSD a făcut public Programul de guvernare al partidului pentru perioada 2024-2028, care în opinia liderilor social-democrați din județul Hunedoara, este compatibil 100%...

Forumul Național al Geoparcurilor din România a adus în prim-plan noi direcții și planuri de acțiune pentru 2025

Forumul Național al Geoparcurilor din România a adus în prim-plan noi direcții și planuri de acțiune pentru 2025

Reprezentanți ai Geoparcurilor Internaționale UNESCO din România, ai Universității din București, alături de alte instituții și organizații implicate în dezvoltarea Programului pentru Geoștiințe și Geoparcuri, au participat la întâlnirea anuală a Forumului Național al Geoparcurilor din România desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Evenimentul s-a desfășurat online și a fost o bună oportunitate de analiză a progreselor,...

„Gaițele” lui Al. Kirițescu urcă pe scena teatrului din Petroșani duminică, 17 noiembrie

„Gaițele” lui Al. Kirițescu urcă pe scena teatrului din Petroșani duminică, 17 noiembrie

Spectacolul de teatru „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, o producție a Teatrului de Artă din Deva, în regia lui Daniel Bucur va fi prezentat publicului din Valea Jiului duminică, 17 noiembrie 2024, de la ora 18,00 pe scena Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani. „Comedia „Gaițele” face parte din „Trilogia burgheză” a lui Alexandru Kirițescu. Piesa înfățișează, în trei acte, clanul Duduleanu, întruchipat...

BENIAMIN COȚAN, un antreprenor de succes în județul Hunedoara, un nume nou pentru politica românească

BENIAMIN COȚAN, un antreprenor de succes în județul Hunedoara, un nume nou pentru politica românească

Se spune tot mai des și apăsat că România are nevoie de oameni noi implicați în viața politică, de oameni tineri, cu o nouă viziune despre dezvoltare, dar și cu performanțe dovedite în activitatea profesională și cu mai multă empatie față de semenii lor. Așa cum îl cunosc eu pe tânărul, ambițiosul și energicul antreprenor petrilean Beniamin Coțan, cuvintele de...

Cristian Resmeriță: „PSD nu se implică în conducerea și angajările de la CEVJ!”

Cristian Resmeriță: „PSD nu se implică în conducerea și angajările de la CEVJ!”

Senatorul Cristian Resmeriță, unul dintre oamenii politici ai județului Hunedoara care sa implicat, în mod constant și eficient în susuținerea sectorului minier și termoenergetic din Valea Jiului, a declarat în cadrul emisiunii „Exclusiv” de la HD365TV că PSD și-a făcut datoria față de mineri, prin soluții economice, administrative și legislative care au condus la prelungirea termenelor stabilite de guvernările de...

„Vise de toamnă”, serată literară cu lansare de carte, astăzi, la Aztek Caffe

„Vise de toamnă”, serată literară cu lansare de carte, astăzi, la Aztek Caffe

Cafeneaua culturală Aztek Caffe din centrul municipiului Petroșani (lângă sediul vechi al Școlii gimnaziale I.G. Duca” găzduiește joi, 7 noiembrie 2024, de la ora 17,00 un eveniment cultural deosebit, prilejuit de lansarea celui de-al doilea volum de autor al poetei din Petroșani Mariana Alexandru. Intitulat „Vise de toamnă”, volumul de versuri al Marianei Alexandru a apărut recent sub egida Casei...

Lotul național de gimnastică s-a întors acasă la Deva!

Lotul național de gimnastică s-a întors acasă la Deva!

După un an, lotul național de gimnastică s-a întors acasă la Deva, orașul care a dat naștere unor campioane de talie mondială. Acest lucru a fost posibil datorită primarului municipiului Deva, Lucian Ioan Rus. Acesta le-a întâmpinat, de altfel, pe gimnastele din lotul național și le-a urat bun venit acasă. „Deva este leagănul gimnasticii românești. Ne mândrim cu acest sport și...

„Cursa Prieteniei” ia startul, la mijloc de noiembrie, la Maraton Straja 2024

„Cursa Prieteniei” ia startul, la mijloc de noiembrie, la Maraton Straja 2024

O nouă ediție a concursului de alergare montană „Maraton Straja” este pregătit pentru startul care se va da sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de la ora 10,00 în stațiunea turisticăn Straja din municipiul Lupeni. Evenimentul, aflat deja la cea de-a V-a ediție este inițiat, organizat și coordonat de Georgeta Manolache, ambițioasa sportivă veterană din municipiul Lupeni, cunoscută și recunoscută peste tot...

Actorii Teatrului „I.D. Sîrbu” revin pe scena Palatului Cultural din Lupeni și pe scena Teatrului de Artă din Deva

Actorii Teatrului „I.D. Sîrbu” revin pe scena Palatului Cultural din Lupeni și pe scena Teatrului de Artă din Deva

Succesul incontestabil de care se bucură producțiile teatrale din repertoriul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani este confirmat și de invitația pe care actorii instituției de cultură din Valea Jiului o primesc, în mod constant, de a-și prezenta spectacolele și în alte localități hunedorene și, deseori, chiar din țară. În acest conetxt, colaborarea dintre Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani...

Cardul pentru Tineret – o inițiativă pentru sprijinul tinerilor a Nataliei Intotero

Cardul pentru Tineret – o inițiativă pentru sprijinul tinerilor a Nataliei Intotero

Un Nou Drum al Oportunităților! Așa descris, succint, deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, inițiativa de a înființa o platformă dedicată tinerilor între 14 și 35 de ani, creată pentru a-i ține la curent cu noi programe și oportunități speciale, adaptate acestora, în diverse domenii de interes. „Cardul pentru Tineret, lansat de Ministerul...

Sportivii Poli Karate Petroșani au revenit cu tolba plină de medalii de la Campionatul Național de Karate Shito Ryu Tradițional

Sportivii Poli Karate Petroșani au revenit cu tolba plină de medalii de la Campionatul Național de Karate Shito Ryu Tradițional

Desfășurat la începutul lunii noiembrie, Campionatul Național de Karate Shito Ryu Tradițional a prilejuit sportivilor de la CS Poli Karate Petroșani să-și pună în valoare, încă o dată, abilitățile sportive dobândite în ore, zile și luni de antrenamente. Potrivit președintelui CS Poli Karate Petroșani, sensei Radu Polifronie, cei 16 sportivi din Valea Jiului care au făcut deplasarea la acest eveniment...

Peste 1000 de șomeri hunedoreni și-au găsit un loc de muncă în luna octombrie

Peste 1000 de șomeri hunedoreni și-au găsit un loc de muncă în luna octombrie

Potrivit unei informări prezentate de AJOFM Hunedoara, în perioada ianuarie – octombrie 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul acestei instituții au fost încadrate în muncă 5.117 persoane. Directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuța precizează că numărul cel mai mare de șomeri angajați pe parcursul anului 2024, respectiv 1.022 de persoane,...

Restricții de apă joi, 7 noiembrie, în mai multe zone din municipiul Vulcan

Restricții de apă joi, 7 noiembrie, în mai multe zone din municipiul Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani  informează că , în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 7 noiembrie 2024, în mai multe zone ale municipiului Vulcan. Vor fi afectate de restricții străzile Brazilor, Baleia, Muntelui-partial, Mestecenilor-partial, Lăcrămioarelor-bl. G6, Sohodol-Jiu Paroșeni bl.INT 1-2. Intervalul orar de afectare a serviciului de alimentare...

Echipa PSD și-a promovat candidații și oferta politică la Hațeg

Echipa PSD și-a promovat candidații și oferta politică la Hațeg

Candidații Partidului Social Democrat, deputatul Viorel Salan și Beniamin Coțan, au participat marți la o întâlnire cu cetățenii din Hațeg, alături de viceprimarul Crai Sorin și echipa locală PSD Hațeg. Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru candidați de a dialoga direct cu locuitorii și de a le prezenta obiectivele și prioritățile pe care le au pentru județul Hunedoara și pentru...

Ședință extraordinară la CJH pentru repartizarea consilierilor în comisii și alegerea celor doi vicepreședinți

Ședință extraordinară la CJH pentru repartizarea consilierilor în comisii și alegerea celor doi vicepreședinți

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Hunedoara,...

Corneliu Braia a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani

Corneliu Braia a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani

Noul Consiliu local al orașului Uricani s-a reunit miercuri, 6 noiembrie 2024, în prima ședință de lucru pentru a-l alege pe cel va ocupa, în acest mandat, funcția de viceprimar al localității. Așa cum era deja previzibil, având în vedere declarațiile publice făcute pe această temă încă din perioada campaniei electorale, de către echipa primarului Dănuț Buhăescu, acesta l-a propus...

„Barometrul de Consum Cultural 2023” subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură

„Barometrul de Consum Cultural 2023” subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) lansează marți, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale, cel mai amplu studiu care analizează practicile consumatorilor de cultură, la nivel național. Coordonatorii volumului, conf. univ. dr. Carmen Croitoru – Director General INCFC și dr. Anda Becuț Marinescu – Director de Cercetare...

Examen final cu succes pentru Laboratorul de ecologie și arte de la Petroșani

Examen final cu succes pentru Laboratorul de ecologie și arte de la Petroșani

Proiectul „EcoLab Valea Jiului” derulat de Asociația Urban Lab din Valea Jiului și Asociația Macaia din București, prin care un grup de tineri și inimoși volutari de mediu și-au propus să demonstreze că problemele globale se rezolvă întotdeauna cu soluții locale, s-a încheiat. Organizatorii, dar și participanții în etapele derulate pe parcursul celor 9 luni cât a durat acest proiect...

„Istoria Regalităţii în şcoli” a fost prezentată la Hunedoara de Nicolae al României

„Istoria Regalităţii în şcoli” a fost prezentată la Hunedoara de Nicolae al României

Proiectul „Istoria Regalităţii în şcoli” a fost prezentat, la Hunedoara marți, 5 noiembrie 2024, de însuşi Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I al României. Evenimentul a avut loc în aula Facultății de Inginerie din Hunedoara, unde în fața unui numeros public a fost proiectat documentarul „Maria, inima României”, evenimentul incluzând şi o prezentare oficială şi detaliată a albumului „Bunicul...

„Tache, Ianke și Cadâr”, premieră cu spectacol de mare artă pe scena Teatrului „I.D. Sârbu” din Petroșani

„Tache, Ianke și Cadâr”, premieră cu spectacol de mare artă pe scena Teatrului „I.D. Sârbu” din Petroșani

Cea mai recentă premieră din actuala stagiune a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a constituit, fără nici un dubiu, un spectacol de mare artă pe scena teatrului din Valea Jiului. Nici nu avea cum să fie altfel pentru o reprezentație care a întrunit sufragiile publicului la sondajul realizat în vară de conducerea teatrului și pentru o piesă care, așa...

Noi acțiuni de consolidare a relațiilor între casele de ajutor reciproc din România și asociațiile de economii și împrumut din Republica Moldova

Noi acțiuni de consolidare a relațiilor între casele de ajutor reciproc din România și asociațiile de economii și împrumut din Republica Moldova

După ce, în cursul lunii octombrie 2024, o delegație a Asociației Teritoriale a Caselor de Ajutor Reciproc din Regiunea Vest (AsCAR Regiunea Vest) au efectuat o vizită în Republica Moldova, la invitația conducerii Asociației de Economii și Împrumut din Republica Moldova (ANC a AEÎ), dialogul deschis privind oportunitățile de colaborare și soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a celor două instituții financiare...

Cristian Resmeriță – un senator pentru Valea Jiului, un senator pentru județul Hunedoara

Cristian Resmeriță – un senator pentru Valea Jiului, un senator pentru județul Hunedoara

În județul Hunedoara, Partidul Social Democrat deschide lista candidaților pentru Senat, în alegerile parlamentare care vor avea loc la 1 Decembrie 2024, cu un om politic pe care deja îl recomandă atitudinea sa politică și acțiunile derulate în activitatea sa parlamentară precedentă. Lider al uneia dintre cele mai mari Organizații PSD din județul Hunedoara – PSD Lupeni – și președinte...

Orașul Uricani va avea o bază sportivă nouă

Orașul Uricani va avea o bază sportivă nouă

Neclaritățile privind drepturile de proprietate asupra bazei sportive de la Uricani au condus la imposibilitatea preluării acestui obiectiv, după închiderea Minei Uricani, de către administrația publică locală. Puși în fața acestei situații, autoritățile locale de la Uricani au căutat să găsească soluții pentru a răspunde nevoii tinerilor din localitate, al celor pasionați de sport, pentru a le oferi alternative. La...

Conf.univ.dr. Marius Heljiu reales în funcția de viceprimar al orașului Petrila

Conf.univ.dr. Marius Heljiu reales în funcția de viceprimar al orașului Petrila

În noua structură de conducere a Primăriei orașului Petrila, toate-s vechi și noi sunt toate! După ce locuitorii acestui oraș l-au reales, în mod categoric, în funcția de primar pentru un nou mandat pe Vasilie Jurca, oferindu-i acestuia și o majoritate a organizației politice pe care o conduce în Consiliul local a fost doar o formalitate a noului for legislativ...

„Magie pentru micii eroi” din Spitalul de Urgență Petroșani prin caritate și voluntariat

„Magie pentru micii eroi” din Spitalul de Urgență Petroșani prin caritate și voluntariat

Profesorul Marin Dinu Geanina, cadru didactic la Grădinița PP3 Petroșani, împreună cu alți inimoși colegi și în parteneriat cu Școala gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani au organizat, în vara acestui an, un proiect caritabil intitulat „Magie pentru micii eroi”. În cadrul acestuia, a fost pus în scenă un emoționant spectacol avându-i ca protagoniști pe micuții preșcolari de la Grădinița PP3 dar...

Municipiul Hunedoara are, de astăzi, echipă completă în conducerea administrației locale

Municipiul Hunedoara are, de astăzi, echipă completă în conducerea administrației locale

Consiliul Local constituit în urma alegerilor din 9 iunie 2024 a fostr completat în prima sa ședință de lucru, care a avut loc luni, 4 noiembrie 2024. Tot în cadrul acestei ședințe, Mircea-Marcel Popa a fost desemnat să ocupă calitatea de viceprimar al municipiului Hunedoara. Acesta a întrunit 17 din totalul de 21 de voturi, iar, astfel, îşi va continua...

Iacob Mesaroș rămâne la conducerea executivă a Primăriei Lupeni, alături de primarul Lucian Resmeriță

Iacob Mesaroș rămâne la conducerea executivă a Primăriei Lupeni, alături de primarul Lucian Resmeriță

Social-democratul Iacob Mesaroș a fost ales astăzi în funcția de viceprimar, în cadrul primei reuniuni de lucru a Consiliului local al municipiului Lupeni, în noua componență a acestuia. Acesta a obținut votul consilierilor locali, la propunerea lansată chiar de către primarul Lucian Resmeriță. ”Consiliul local Lupeni a votat astăzi propunerea mea privind alegerea domnului Iacob Mesaroș în funcția de viceprimar...

Rata șomajului în județul Hunedoara, în ușoară creștere

Rata șomajului în județul Hunedoara, în ușoară creștere

Potrivit datelor comunicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, la sfârșitul lunii septembrie 2024, rata șomajului în juidețul Hunedoara era de 4,71 %, corespunzător unui număr de 7.214 șomeri (din care 3.966 femei) înregistrați. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,66 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,05 pp....

Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni!

Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni!

Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni! Acesta este un alt obiectiv asumat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Pentru realizarea acestui obiectiv, administrația locală din municipiul Lupeni a reușit să atragă finanțări considerabile în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care se ridică la valoarea de 18.500.000 lei. Cu acești bani, vor fi realizată lucrări de introducere...

”Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri” destinație de top pentru fotografi participanți la cel mai mare Salon Național de Fotografie din România

”Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri” destinație de top pentru fotografi participanți la cel mai mare Salon Național de Fotografie din România

Fotografi renumiți din întreaga țară au fost prezenți, la început de noiembrie, în Valea Jiului, pentru a surprinde tot ce are mai frumos acest ținut de poveste, tot mai mult și mai bine cunoscut drept Ținutul Momârlanilor. Sau, așa cum a fost el „botezat” acum de geograful Paul Bordaș, „Țara dintre Jiuri”. Geograful Paul Bordaș este, de altfel, inițiator al...

PNL are un nou Birou Politic Local la Vulcan

PNL are un nou Birou Politic Local la Vulcan

Zilele trecute, în cadrul Organizației politice a PNL Vulcan au avut loc alegeri pentru deseknarea noilor membri ai Biroului Politic Local, care vor conduce destinele organizației în următorii ani. Din noul BPL alș PNL Vulcan vor face parte 11 membrii, dintre care 3 femei și 8 bărbați, în opinia liderului acestei organizații, Dan Marinescu, fiecare dintre ei aducând cu sine...

Concert de colinde cu Ștefan Hrușcă, în luna decembrie, la Deva

Concert de colinde cu Ștefan Hrușcă, în luna decembrie, la Deva

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva găzduiește în 18 decembrie 2024, la ora 19:00 un concert de colinde de neuitat, susținut de îndrăgitul artist Ștefan Hrușcă, în cadrul unui spectacol organizat de ProTicket București. Organizatorii promit o poveste magică adusă de inconfundabila voce a lui Ștefan Hrușcă, artistul care a devenit simbolul colindelor românești, aflat într-un nou turneu de suflet ce...

Fostul primar al municipiului Vulcan, conf.univ.dr.ing. Petru Hodor a trecut la cele veșnice

Fostul primar al municipiului Vulcan, conf.univ.dr.ing. Petru Hodor a trecut la cele veșnice

Pe lista nesfârșită a celor pentru care, la început de noiembrie, aprindem o lumânare și rostim o rugăciune pentru odihna lor veșnică, s-a mai adăugat din acest an, un nume cunoscut și respectat în comunitatea Văii Jiului: PETRU HODOR. Reputat membru al comunității academice de la Universitatea din Petroșani, unde a avut o carieră didactică deosebit de apreciată între anii...

4.000 de studenți ai Universității din Petroșani vor învăța în laboratoare dotate la standarde europene

4.000 de studenți ai Universității din Petroșani vor învăța în laboratoare dotate la standarde europene

Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor Universității din Petroșani. Acordul de finanțare a fost semnat astăzi, iar instituția de învățământ superior din Valea Jiului devine prima din regiune care contractează un proiect în cadrul componentei rezervate universităților, din Programul Regional Vest. Investiția este parte din strategia prin care ADR Vest și-a propus să contribuie la...

Peste trei sferturi dintre părinții care muncesc în străinătate spun că principala preocupare este menținerea legăturii afective cu copiii rămași în țară

Peste trei sferturi dintre părinții care muncesc în străinătate spun că principala preocupare este menținerea legăturii afective cu copiii rămași în țară

Puțin peste trei sferturi (77,5%) dintre respondenții la sondajul realizat de Salvați Copiii în rândul părinților din străinătate ai căror copii rămași în România în grija rudelor sunt incluși în programul de suport al organizației consideră că menținerea legăturii emoționale cu copilul/copiii din România reprezintă principala provocare pe care o întâmpină ca părinte aflat la muncă peste hotare. Pe locul...

ITM Hunedoara a marcat ”Săptămâna Europeană de Securitate și Sănătate în Muncă”

ITM Hunedoara a marcat ”Săptămâna Europeană de Securitate și Sănătate în Muncă”

Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, eveniment anual coordonat de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), s-a desfășurat anul acesta în toate statele membre ale Uniunii Europene. Scopul principal al acestei săptămâni este de a promova siguranța și sănătatea la locul de muncă, de a crește gradul de conștientizare cu privire la riscurile profesionale și...

Spectacol unic despre adolescență pe scena teatrului din Petroșani

Spectacol unic despre adolescență pe scena teatrului din Petroșani

Spectacolul-premieră „O poveste normală despre o fată normală”, în dramaturgia lui Cosmin Stănilă și regia lui Mark Cristopher Demeter, va fi jucat luni, 4 noiembrie, de la ora 18, în sala Artelier a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Intrarea este liberă, dar din cauza locurilor limitate se recomandă rezervări la tel. 0766-823.940. Potrivit informațiilor furnizate de secretarul literar...

Mister, magie și suspans de Haloween în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”

Mister, magie și suspans de Haloween în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”

Bucurându-se de sprijnul Consiliului Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween. Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători adoptate la noi din lumea anglo-saxonă. „Am dorit și am reușit...

Județul Hunedoara investește în infrastructură – Începe Proiectul de Modernizare a Drumului Județean 705A Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia, prin Programul Regional Vest 2021-2027

Județul Hunedoara investește în infrastructură – Începe Proiectul de Modernizare a Drumului Județean 705A Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia, prin Programul Regional Vest 2021-2027

Comunciat de presă – 1 noiembrie 2024 Unitatea Administrativ Teritorială Județul Hunedoara, în calitate de beneficiar și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea drumului județean 705A: Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia”, cod SIMS 317350. Peste 17 kilometri de drum vor fi reconstruiți sau modernizați în cadrul proiectului. De asemenea, va fi realizat accesul la proprietăți, pe o suprafață de 7.300...

Președintele Laurențiu Nistor susține candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României (PE)

Președintele Laurențiu Nistor susține candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României (PE)

Stimați locuitori ai județului Hunedoara, Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, suntem invitați să ne exprimăm votul pentru viitorul Parlament și implicit pentru direcția în care se va îndrepta guvernarea țării noastre. Este un moment de o importanță crucială, care ne oferă oportunitatea de a alege cu responsabilitate drumul pe care dorim să îl urmăm. Ne dorim cu...

„Masa Răbdării”: peste 22.000 de mese calde ar putea fi oferite copiilor prin parteneriatul Up România, Fundația Inovații Sociale Regina Maria și Mantia

„Masa Răbdării”: peste 22.000 de mese calde ar putea fi oferite copiilor prin parteneriatul Up România, Fundația Inovații Sociale Regina Maria și Mantia

Up România și Fundația Inovații Sociale Regina Maria lansează campania „Masa Răbdării”, o inițiativă menită să atragă atenția asupra unei probleme sociale grave, care afectează mai mult de o treime din copiii din România: potrivit EUROSTAT*, 39% din copiii din România trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială, mulți dintre aceștia neavând acces la hrană adecvată. Deasemenea, prin această...

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile parlamentare

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile parlamentare

Astăzi, 1 noiembrie a.c., începe campania electorală pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din 1 decembrie 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei campanii integre și transparente, care să convingă alegătorii asupra importanţei participării la procesul electoral. De la începerea campaniei electorale (ora 00:00) și până la încheierea acesteia, în data...

Județul Hunedoara investește în infrastructură – Începe Proiectul de Modernizare a Drumului Județean 705A Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia, prin Programul Regional Vest 2021-2027

Județul Hunedoara investește în infrastructură – Începe Proiectul de Modernizare a Drumului Județean 705A Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia, prin Programul Regional Vest 2021-2027

Comunciat de presă – 1 noiembrie 2024 Unitatea Administrativ Teritorială Județul Hunedoara, în calitate de beneficiar și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea drumului județean 705A: Orăștie – Costești Sarmizegetusa Regia”, cod SIMS 317350. Peste 17 kilometri de drum vor fi reconstruiți sau modernizați în cadrul proiectului. De asemenea, va fi realizat accesul...

Prof. Malvine Socaci a fost aleasă pentru un nou mandat de viceprimar al municipiului Vulcan

Prof. Malvine Socaci a fost aleasă pentru un nou mandat de viceprimar al municipiului Vulcan

Prima localitatea din Valea Jiului în care Consiliul local a fost completat integral, cu supleanți validați și cu alegerea unui viceprimar este municipiul Vulcan. Forul legislativ de la Vulcan s-a întrunit joi, 31 octombrie 2024 în ședința convocată de primarul Cristian Merișanu, pe ordinea de zi figurând, ca principale teme de dezbatere, completarea Consiliului local cu supleanți de pe listele...

Biserica Ortodoxă Română declară anul 2026 drept ”Anul Omagial al pastorației familiei creștine” și ”Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar”

Biserica Ortodoxă Română declară anul 2026 drept ”Anul Omagial al pastorației familiei creștine” și ”Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar”

Potrivit unei decizii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul 2026 a fost declarat drept ”Anul Omagial al pastorației familiei creștine” și ”Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero salută decizia luată de Biserica Ortodoxă Română, cu atât mai mult cu cât aceasta...

Muzeul Satului Momârlănesc de la Petrila va fi inaugurat pe 8 noiembrie

Muzeul Satului Momârlănesc de la Petrila va fi inaugurat pe 8 noiembrie

Pe raza orașului Petrila, la intersecția dintre zona urbană a coloniei muncitorești Brătianu cu marginea zonelor rurale Jieț și Popi, autoritățile locale de la Petrila au reușit ceea ce, în urmă cu câțiva ani, părea doar un vis. Aici, la marginea drumului care leagă orașul Petrila de DN 7A Petroșani-Voineasa, cunoscut drept strada Jieț, o idee pornită de la un curajos...