Universitatea din Petroșani a fost amfiteatrul unui nou eveniment memorabil, petrecut la începutul lunii februarie a acestui an, prilejuit de festivitatea decernării titlului de ”Doctor Honoris Causa” reputatului artist Ion Barbu. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Bibliotecii universitare, în prezența rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (cel căruia i se datorează inițiativa decernării acestei distincții), fotoreporterului Mihai A. Barbu, a scriitorului Mihai Barbu, a profesorului Constantin Barbu, a profesorului universitar Traian Jurca, a minerului Cătălin Cenușe, inginerului dr. Florin Glonț, a Cristinei Șandor (custode al Casei memoriale I.D. Sîrbu” din Petrila), ingiunerului Roland Szedlacsek (vicepreședintelui Fundației Culturale ”Condiția Română”), antreprenorului Gigi Groza, profesorului Camelia Toma și a altor invitați.
”Maestru de ceremonii” a fost, ca de fiecare dată la evenimentele de acest fel, conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu. Acesta este, de altfel, cel care a dat citire documentului prin care Senatul Universității din Petroșani a decis, în unanimitate, decernarea titlului de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani, artistului Ion Barbu.
Evident, despre Ion Barbu și despre rolul său în viața culturală, artistică și socială a Petrilei, a Văii Jiului și a României se poate vorbi la nesfârșit și tot ar mai rămâne nespuse o seamă de considerații, exclusiv laudative, care să confirme justețea deciziei Senatului Universității din Petroșani de a-i conferi prestigiosul titlu academic de ”Doctor Honoris Causa”. Parte dintre aceste merite au fost evidențiate, în cadrul ceremoniei de la Universitatea din Petroșani, într-un elegant ”Laudatio” prezentat de rectorul instituției, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin. ”Domnul Ion Barbu s-a născut, a crescut, a învățat și s-a întors mereu la Petrila, un orășel minier pe care nu a vrut să-l părăsească niciodată, în ciuda unor oferte generoase venite din partea unor instituții prestigioase din țară. Caricaturist, grafician, scriitor, organizator de expoziții, festivaluri și alte ”happening”-uri, creator de muzee, Ion Barbu este, mai întâi de toate, absolvent al Institutului de Mine din Petroșani, în anul 1978. În perioada studenției a fost redactor șef al revistei culturale ”Foaia volantă”, creator al unor filme de animație la cineclubul Institutului și animator al Festivalului Național de Film Studențesc. Între anii 1978-1991, a lucrat ca inginer topograf la Mina Petrila. Din 1996 este președinte al Fundației culturale ”Condiția Română” din Petroșani. Legătura între minerit și cultură a lui Ion Barbu poate fi sintetizată în următorul raport metaforic: ”Două treimi din lumină este mină!” Inclinarea lui Ion Barbu spre latura artistică a fost evidențiată de când era încă elev, publicând prima caricatură în presa centrală la vârsta de 16 ani. După 1991, acesta se dedică aproape în totalitate vieții artistice. Devine colaborator al celor mai importante ziare și reviste, printre care se numără România liberă, Ziua, Adevărul, Academia Cațavencu, Dilema Veche, Suplimentul de cultură. Timp de 7 ani a predat cursul ”Caricatura de presă” la Școala Superioară de Jurnalism din București. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru în juriul mai multor saloane naționale și internaționale de umor. Mai mult decât atât, Ion Barbu este un militant pentru salvarea Minei Petrila prin cultură, exploatând filonul inepuizabil al scriitorului I.D. Sîrbu, ale cărui ziceri profunde le-a oferit privitorilor pe zidurile clădirilor industriale și civile din Petrila. Între timp, artistul Ion Barbu a lucrat neîncetat la transformarea micului oraș minier Petrila într-o capitală culturală a Văii Jiului. Opera vastă a lui Ion Barbu este dificil de cuprins în doar câteva rânduri. Este nu doar cel mai cunoscut caricaturist contemporan ci și un creator de artă și mișcări artistice, poate chiar al unui curent în domeniu, care este deja numit ”barburism”. A participat la cel puțin 150 de expoziții naționale câștigând 25 de premii și la 250 de expoziții internaționale, care i-au adus în palmares alte 22 de premii. Are la activ peste 30 de expoziții personale și este autorul a peste 40 de cărți în care se întâlnesc, în mod fericit, caricatura cu poezia, arta grafică, satira și umorul. Dintre numeroasele premii care certifică valoarea artistului Ion Barbu se cuvine amintit aici Premiul pentru poezie ”Petre Stoica” (în 2016). Este protagonist al filmului ”Planeta Petrila” creat de regizorul Andrei Dăscălescu, care cuprinde inițiativa artistului de a salva orașul prin cultură și artă, fiind un militant pentru salvarea patrimoniului fostei Mine Petrila. Astfel, a contribuit la transformarea fostei stații de pompe a minei în ceea ce este cunoscut astăzi drept Centrul Cultural Pompadou, un loc în care s-au desfășurat festivaluri, expoziții, lansări de carte, seri de lectură, campionate de șah etc. Este organizator al manifestărilor ”Ziua Minelor Deschise”, responsabil cu ”Noaptea albă a galeriilor” în orașul Petrila, este implicat în clasificarea unor clădiri ale fostei Mine Petrila ca obiecte de patrimoniu cultural național, așa cum este creator al unor case de cultură cum este Casa memorială I.D. Sîrbu din Petrila, Muzeul Instalatorului Român din Petroșani, Muzeul Salvatorului Român de la Petrila, iar cea mai recentă ctitorie a lui Ion Barbu este Muzeul Poeziei, inaugurat în anul 2021, ca parte importantă din Casa Muzeelor de la Iași. În ceea ce privește colaborarea cu Universitatea din Petroșani a inițiat și sprijinit organizarea mai multor evenimente, printre care ”Robotix Walley 2019”, a sprijinit organizarea Galei Cercetării în 2021.”
Este evident că toate aceste activități ale maestrului caricaturii, artelor și umorului, îl definesc pe Ion Barbu ca fiind un onorabil doctor al cauzelor culturii care justifică în mod cert decizia Universității din Petroșani de a-i conferi onoranta distincție de ”Doctor Honoris Causa”.
Această distincție a fost primită de Ion Barbu cu aceeași modestie ce-l caracterizează, dar și cu umorul ce-i definește personalitatea. ”Încep prin a cita un clasic viu care spunea că în viață nu se știe care pe care onorează. Coroborez această zicere cu vorbele lui Ion D. Sîrbu, care afirmă că niciodată nu se știe cine este învățător și cine este învățăcel, cine dă și cine primește. Cum, aici și acum, ecum sunt cel de la primire, le mulțumesc acelor care s-au gândit la mine. Dacă, în urmă cu 45 de ani când dădeam examen la Institutul de Mine de la Petroșani, o Mafaldă mi-ar fi spus ce mă așteaptă peste nouă cincinale, al fi leșinat de râs. Azi, sunt însă foarte emoționat, îmi stăpânesc cu greu plânsul și sunt fericit că acordarea acestui titlu frizează paradoxul. Recunoașterile mele în viață au ținut, mai tot timpul de acest atribut. Mi s-a decernat, nu cu mult timp în urmă, Premiul național de poezie ”Petre Stoica”, mie, care n-am scris un vers niciodată. Deși nu am urmat Facultatea de Arte Plastice, acum vreo 15 ani am primit invitația de a intra în UAP. În ciuda faptului că nu sunt absolvent al Facultății de Arhitectură, Ordinul Arhitecților din România m-a invitat să deschid o megaexpoziție cu Colonia Râsa-Plânsa, în spațiul expozițional din incinta Universității ”Ion Mincu”. Prin anul 2000, președintele României îmi acordă Ordinul Steaua României în grad de Cavaler pentru că m-am ocupat non-stop de faptele președinților din țară. După știința paradoxului, gestul dumneavoastră este unic în lume: nu cunosc cazuri pe mapamond în care un caricaturist să fie încununat cu o astfel de distincție”, a spus, în discursul său, artistul Ion Barbu.
Dincolo de toate acestea, cert este că după ce ani de-a rândul a onorat, ca un veritabil doctor, cauza culturii din Valea Jiului, pentru remarcabilul artist și om de cultură Ion Barbu, a venit, paradoxal sau firesc, în sfârșit, vremea recunoașterii ”Honoris Causa” a eforturilor sale.