La scurt timp după ce în plenul Parlamentului a fost respinsă moțiunea de cenzură îndreptată împotriva sa de USR, ministrul Energiei, Virgil Popescu a avut o importantă întrevedere cu conducerea conducerii și sindicatelor din cadrul CEH. Întâlnirea, care s-a desfășurat miercuri, 9 februarie 2022, la sediul Ministerului Energiei a vizat finalizarea proiectului de Ordonanță de Urgență privind constituirea viitorului Complex Energetic din Valea Jiului, care va prelua activitatea Termocentralei Paroșeni și a celor 4 exploatări miniere din Valea Jiului.
Potrivit administratorului special al CEH, Cristian Roșu, Ordonanță pentru înființarea noii companii energetice este finalizată, după ce au fost soluționate și obiecțiunile semnalate de Consiliul Concurenței. Documentul, care prevede constituirea noului complex energetic din Valea Jiului, va intra în zilele următoare pe circuitul de avizare, urmând ca ulterior să fie adoptată de Executiv. ”Este o chestiune de câteva săptămâni până când noul complex energetic va fi înființat. Ordonanța de Urgență pregătită de Ministerul Energiei în acest scop va avea stipulat și un articol care va preciza, clar, că noul Complex Energetic se va înființa într-un termen de 90 zile după publicarea sa în Monitorul Oficial. Important de precizat este, cred, și faptul că noua societate se va construi pe scheletul actualei Societăți Naționale pentru Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) cu modificarea obiectului de activitate al acesteia”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al CEH.
La întâlnirea de la Ministerul Energiei au mai participat secretarii de stat Dan Drăgan și Casian Nițulescu, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros, liderii Sindicatului Muntele, Darius Câmpean și Alin Sîn, precum și prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian.
Din structura viitorului complex energetic ”Valea Jiului” nu va mai face parte și termocentrala de la Mintia, pentru care Ministerul Energiei intenționează să găsească un investitor care să valorifice activitatea acesteia în piața de energie, pe noi criterii de funcționare. Ministrul Virgil Popescu dă asigurări că aceasta nu va fi vândută la fier vechi, răspunzând în acest fel și temerilor prezentate în spațiul public de senatorul Cristian Resmeriță. ”Le-am explicat colegilor mei, parlamentari PSD și PNL de Hunedoara, că Termocentrala de la Mintia nu se va vinde la fier vechi! De altfel, am solicitat administratorului judiciar al CEH ca, în procedura de vânzare și selectie a unui investitor, să solicite garanții ferme la prezentarea ofertelor că, pe amplasamentul de la Mintia, se va construi o nouă capacitate de producere a energiei electrice, pe gaze naturale, de minim 800 Mw”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
În plus, acesta a mai precizat că, așa cum a prezentat și în Parlament, în programul de guvernare, în Coaliție și în Comisia de anchetă parlamentară pe marginea prețurilor la energie, este un susținător fără rezerve al inițiativei legislative prin care investițiile începute de Hidroelectrica, inclusiv pe valea Jiului, dar nefinalizate din cauza blocajelor de mediu, să poată fi continuate.