În acordurile nopții, sub covor de stele mute
Luna-și varsă asfințitul peste chipuri ostenite,
Flutură cununi de umbre, ziduri negre-n amăgire,
Se duc vise ne-mplinite spre neant, în nălucire.
Scapără pe cer tristețea necuprinselor tăceri,
Se-ntrevede începutul unor false învieri,
Se târăște neputință de-a grăi în adevăr,
Palma somnului asudă peste florile-mi din păr.
Somnul lumii se întinde arătându-și nepăsarea,
Câmpuri sumbre de-ntuneric risipesc în valuri zarea
Și din stelele apuse cu-a lor umbră de argint
Turme de strigoi de noapte trec prin lume amăgind.
Fug pierdute idealuri peste urme de lumină,
Urlet, strigăt de durere peste visele-n surdină,
Se arată negre vremuri, picuri sumbri de pustiu,
Cad perdelele uitării peste plânsul ud și viu.
Nourii pătați de noapte se desfac în mii de zări,
Pâlpâitul de speranță se ascunde-n depărtări,
Se preface în cenușă adevărul din Cuvânt,
Totui-i vis și-nchipuire… lumea doarme, totu-i vânt.
