Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Tradiție și folclor într-un eveniment autentic românesc, la Vulcan: ”Nedeia Paroșeană”

Home Stiri la zi Tradiție și folclor într-un eveniment autentic românesc, la Vulcan: ”Nedeia Paroșeană”
Tradiție și folclor într-un eveniment autentic românesc, la Vulcan: ”Nedeia Paroșeană”

La Paroșeni, frumoasa regiune etno-folclorică a municipiului Vulcan, Rusaliile se confundă de când e lumea cu sărbătoarea nedeii momârlănești de pe aceste meleaguri. Deși nu de puține ori a trecut prin momente de cumpănă, grație unor oameni care simt și trăiesc românește dar și care acționează ca atare, ”Nedeia Paroșeană” a reușit să treacă peste toate obstacolele timpului și modernismului și să-și păstreze autenticitatea și frumusețea de odinioară.

Și în acest an, momârlanii din Paroșeni s-au mobilizat, sub coordonarea Asociației composesorale conduse de inimosul localnic Duțu Manolescu în organizarea tradiționalei Nedei de Rusalii a Paroșenilor. Acestor oameni ai locurilor, care duc mai departe cu sfințenie tradiția Nedeii de Rusalii, li s-au alăturat, ca de obicei, autoritățile locale din municipiul Vulcan, în dorința de a face din acest eveniment un punct de reper pe harta culturală a României tradiționale și un loc de bucurie pentru toți momârlanii din Valea Jiului dar și pentru cei care vor să se bucure alături de aceștia de adevăratele valori ale satului momârlănesc tradițional.

Astfel, alături de momârlanii Paroșeniului au venit și alți adevărați păstrători ai tradițiilor strămoșești, îmbrăcați în frumoase haine de sărbătoare ce definesc comunitatea momârlanilor de pe Valea Jiului, dar și numeroși cetățeni ai Vulcanului și ai Văii Jiului, cărora li s-au alăturat și o seamă de oameni politici și parlamentari.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu le-a dat asigurări celor prezenți că administrația locală va susține întotodeauna acest tip de evenimente care fac cinste comunității locale. ”Nedeile au fost și rămân evenimente importante ale comunității noastre. Eu vreau să vă felicit pe cei din comunitatea de aici, de la Paroșeni, pentru implicarea în păstrarea acestei frumoase tradiții și vă garantez că, atâta vreme cât există în cadrul comunităților de băștinași interes pentru păstrarea tradițiilor, pentru organizarea de astfel de evenimente, Primăria și Consiliul local Vulcan le va fi mereu aproape”, a spus primarul Cristian Merișanu.

Felicitări pentru păstrătorii tradițiilor din Paroșeni au venit și din partea senatorului Cristian Resmeriță, mereu aproape de locuitorii municipiului Vulcan și ai Văii Jiului. ”Vin întotdeauna cu plăcere la acțiunile care se derulează în municipiul Vulcan și peste tot în Valea Jiului.  Vă mulțumesc de asemenea că ne primiți în mijlocul dumneavoastră și pe noi, ceilalți locuitori ai Văii Jiului care deși poate provenim din alte zone folclorice, am învățat să respectăm tradițiile de aici și ne bucurăm că suntem părtași la ele. Să știți că eu, spre exemplu, mă consider un om al locului, la fel ca și părinții mei, pentru că eu m-am născut aici și am crescut aici, iar tatăl meu a venit cu 60 de ani în urmă în Valea Jiului, la Lupeni și cred că este, la rândul său, un om al acestor locuri. Vă felicit și pentru modul în care ați organizat acest eveniment aici, la Paroșeni și mai ales vă felicit pentru că ați venit îmbrăcați după tradiție, în frumosul nostru port popular”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Costumul popular specific momârlanilor a fost și ținuta cu care a venit la evenimentul de la Paroșeni deputatul hunedorean Natalia Intotero. ”Sunt datini, tradiții și obiceiuri deosebite, toate adunate într-un singur loc, la tradiționala Nedeie Paroșană. Oamenii frumoși și harnici ai locului, care simt și trăiesc românește, au demonstrat că obiceiurile pot trece peste toate obstacolele timpului și că pot să păstreze cu sfințenie autenticitatea și frumusețile zonei. Îi felicit din tot sufletul pentru că au reușit să păstreze și să ducă mai departe aceste tradiții. Îl felicit și pe domnul primar Cristian Merișanu, care pune valoare pe astfel de evenimente atât de importante pentru identitatea și apartenența noastră”, a declarat deputatul Natalia Intotero.

La eveniment, alături de momârlanii din zonă au participat, trup și suflet, și foarte mulți iubitori ai tradițiilor populare din municipiul Vulcan. Printre aceștia s-au remarcat, nu doar prin prezență, ci și prin atitudine, doamnele și domnișoarele din cadrul Organziației de Femei a PSD Vulcan. Acestea au venit îmbrăcate în frumoase ii populare și au adus cu ele bucate și prăjituri făcute după rețete bătrânești, autentice. De aprecieri s-au bucurat și aici momârlanii veniți călare, pe bidivii împodobiți de sărbătoare, la fel precum strămoșii lor, în urmă cu sute de ani.

Pentru toți participanții la Nedeia Paroșeană de Rusalii, care s-a desfășurat anul acesta la Sohodol, în fața Composesoratului Zănoaga-Paroșeni, petrecerea a fost încinsă de artiștii Luke de la Lupeni și frații Plotogea, Pătru Ciurea și Petrică Crăciunesc, invitat special fiind în acest an Traian Barbu. Nu au lipsit desigur bucatele alese, pregătite de gospodarii din zonă.

Fotografii: Ionică Merișanu