La poale de Retezat pe un vârf colțos de munte, înconjurată de povești și legende străjuie solitară, cu ziduri măcinate de vreme, cetatea Colț. Construită ca punct de apărare și refugiu de familia Cândeștilor din Râu de Mori, cetatea cu o vechime considerabilă în spate, a fost martora multor vremuri. Bune sau mai puțin bune. Se spune că cei din familia Cândea ar fi slujit drept gărzi de corp pentru Iancu de Hunedoara, iar pentru credința lor ar fi fost răsplătiți cu multe averi.
Poate a fost chiar cum se spune. Oricum dispuneau de resurse economice considerabile dacă au reușit să construiască la inceputul secolului al XIV-lea nu numai o cetate semeață pe un teren greu accesibil ci și o biserică pentru preamărirea lui Dumnezeu.
În atâta amar de vreme cetatea a văzut multe. Asedii ale turcilor și tătarilor, schimburi de prizionieri, povești de dragoste neîmplinite și multe altele care în timp i-au adus cetății o reputație deloc plăcută. Înconjurată de drame, cetatea s-a trezit cu locuitori nepoftiți:stafii și alte duhuri rele, dar și cu reputația de a fi martora poveștii de dragoste din celebrul roman a lui Jules Verne, „Castelul din Carpați „. Că o fi fost cetatea Colț cea descrisă de faimosul scriitor, nu se știe sigur. Cum se știe nici dacă Jules Verne a vizitat zona. Dar se cunoaște că acesta a trăit o poveste frumoasă de dragoste cu o contesă din Transilvania, cu care a purtat o romantică și asiduă corespondență.
Frumusețea locurilor, magia și poveștile atrag indiferent de anotimp mulți turiști care vin să viziteze zidurile încărcate de mister. Sus, pe un varf colțos, la poale de Retezat, strajuiesc rămășițele istoriei. Jos, biserica de piatră e înconjurată de rămășițele toamnei. Iar noi nu putem fi decât călători pe plaiurile de vis ale Țării Hațegului.