Investițiile realizate în ultimii ani în modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile și, respectiv a celei de epurare a apelor uzate, au făcut ca operatorul acestor servicii de utilitate publică din Valea Jiului să fie un exemplu de bune practici în ceea ce privește exploatarea resurselor de apă și managementul apelor uzate. O confirmare...
Cristian Resmeriță: „Am învățat de la tatăl meu că nu trebuie să promit decât ceea ce știu sigur că pot să fac pentru oameni!”
Senatorul Cristian Resmeriță, președintele Organizației PSD Lupeni și președinte executiv al organizației județene PSD Hunedoara, deschide lista candidaților social-democrați pentru Senat în județul Hunedoara. Care sunt argumentele candidaturii sale pentru un nou mandat de senator aflați din interviul următor. – Domnul senator Cristian Resmeriță, intrați în competiția electorală a anului 2024 oarecum cu argumentul câștigătorului…...
Peste 20 de proiecte de investiții publice, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, sunt în execuție în municipiul Vulcan
Primăria municipiului Vulcan are, în acest moment, angajate nu mai puțin de 23 de proiecte de investiții în dezvoltare, însumând 199.779.851 lei, resursele financiare fiind atrase din fonduri guvernamentale și, mai ales, europene. „Ne-am străduit, împreună cu echipa din cadrul Compartimentului Proiecte cu Finanțare Europeană și Dezvoltare Locală al Primăriei municipiului Vulcan să atragem fonduri...