Noi premii valoroase pentru grupul „Glasuri de argint” la concursul muzical ”Cetatea veche” de la Rădăuți

Noi premii valoroase pentru grupul „Glasuri de argint” la concursul muzical ”Cetatea veche” de la Rădăuți

În avanpremiera spectacolului de gală „Brăduțul de argint”, programat pentru vineri, 6 decembrie 2024, de la ora 17,00 la Cinematograful „Luceafărul” din municipiul Vulcan, membri ai grupului ”Glasuri de argint” de la Clubul Copiilor Valea Jiului coordonat de prof. Ileana Berki, aduc o recomandare în plus publicului din Valea Jiului, invitat să-i vadă și să-i aplauda la finalul unui an excepțional din punct de vedere artistic.

Prezența tinerilor artiști din Valea Jiului, fie la nivel individual, fie la nivel de grup, a devenit un reper pentru arta muzicală, confirmat atât prin aplauzele pe care aceștia le culeg la fiecare concert și la fiecare festival unde sunt invitați să participe, dar și prin premiile pe care componenții acestui minunat grup muzical-artistic le culeg în cele mai valoroase concursuri muzicale din țară.

După succesul repurtat deunăzi la Lugoj, despre care am relatat săptămâna trecută, soliștii grupului „Glasuri de argint” de la Clubul Copiilor Valea Jiului se întorc cu tolba plină de premii și de la Rădăuți (jud. Suceava), acolo unde au participat la Festivalul interjudețean de muzică folk „Cetatea veche”. Evenimentul a avut loc în luna noiembrie în organizarea Clubului Copiilor din Rădăuți, iar cea de-a XX-a ediție a acestui festival muzical a reunit sute de concurenți care studiază muzica la Cluburile copiilor și elevilor din România.

Cu mândria încă unui succes, pus ca de fiecare dată sub semnul lui Dumnezeu, prof. Ileana Berki ne anunță cu mare bucurie că elevii săi au obținut încă o dată rezultate de excepție la acest concurs interjudețean, rezultatele aducând echipa „Glasuri de argint” a Clubului Copiilor Valea Jiului pe podiumul național al acestui festival. Astfel, la Secțiunea „Creație”, Ruxandra Merișanu s-a clasat pe Locul I, Gabriela Iordache s-a clasat, la rândul ei, pe Locul I la Secțiunea „Folk individual”, duetul Gabriela Iordache-Irina Burcea, de asemenea, a câștigat Locul I la ”ecțiunea ”Duete”, tabloul succesului „Glasurilor de argint” fiind completate de Adrian Niță, care a obținut Premiul II la Secțiunea „Folk individual”.

Toți acești copii și tineri talentați, cuminți și frumoși vor evolua în seara de Sf. Nicolae pe cea mai dragă scenă a lor, cea de la Cinematograful „Luceafărul” din Vulcan, într-un spectacol de gală susținut în fața publicului din Valea Jiului, cel care a avut încredere deplină în talentul și munfca acestor minunați copii, susținând fără rezerve proiectul profesorului Ileana Berki de a-i duce nu doar pe scena marilor festivaluri muzicale din România, ci și pe scena celui mai valoros Festival de Muzică Ușoară pentru Copii, cel de la San Remo (Italia), unde grupul „Glasuri de argint” a câștigat Locul I în lume.

Felicitări, copii talentați! Abia așteptăm să vă vedem și vă aplaudăm pe scena festivalului „Brăduțul de argint” de la Vulcan!