Absolut inspirat și binevenit spectacolul artistic „Glasuri de argint pentru mama”, pus în scenă la Vulcan, de Mărțișor, în debutul lunii Martie (luna dedicată femeilor, dar mai ales mămicilor) de Clubul Copiilor Valea Jiului împreună cu Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu are perfectă dreptate atunci când remarcă faptul că fiecare eveniment organizat la Vulcan împreună cu distinsul dascăl și artist Ileana Berki și elevii săi minunați care constituie grupul „Glasuri de argint” este o sărbătoare, o bucurie a muzicii și încă o ocazie pentru acești copii deosebiți de a-și prezenta în fața publicului talentul și munca în domeniul artistic pe care l-au îmbrățișat.
De data acesta, spectacolul „Glasuri de argint pentru mama” a fost unul și mai emoționant, pentru că odată cu acesta publicul numeros prezent în sala Cinematografului „Luceafărul” din Vulcan a avut parte de „mărțișoare muzicale” nu doar din partea actualei generații de „glasuri de argint”, ci și din partea unor „absolvenți” ai aceste școli de muzică derulate sub bagheta prof. Ileana Berki, al căror viitor este deja unul consacrat în muzică. În plus, grație implicării autorităților locale, publicul a avut parte la acest eveniment artistic de o emoționantă întâlnire cu unul dintre artiștii români al căror nume este consemnat în „cartea de aur” a muzicii ușoare românești: Daniel Iordăchioaie.
Cu șarmul său specific, care l-a consacrat, cu umor și cu infinitul său talent muzical, recitalul susținut pe scena de la Vulcan de Daniel Iordăchioaie a constituit o veritabilă paradă a șlagărelor, acesta reamintind publicului memorabilele cântece pe care le-au lăsat moștenire artei muzicale românești Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu sau Dan Spătaru. În același timp, Daniel Iordăchioaie a arătat încă o dată de ce piesa lui Dumitru Lupu „Mare Albastră”, căreia artistul i-a dat viață și strălucire în urmă cu 38 de ani, este o melodie întipărită adânc în memoria și mai ales în sufletul oamenilor iubitori de muzică. Publicul a cântat împreună cu artistul Daniel Iordăchioaie, spre uimirea și, în același timp, bucuria acestuia, de zeci de ori refrenul: „Mă-ntorc la tine, iar și iar, mare albastră…”
La fel de apreciate au fost recitalurile pe care unii dintre cei mai valoroși „absolvenți” ai școlii de muzică de la Clubul Copiilor Valea Jiului, foști componenți ai grupului „Glasuri de argint” înființat și condus de Ileana Berki, le-au prezentat în acest spectacol, Delia Stana confirmând și de această dată că este o voce specială, dar naturală care o recomandă indubitabil spre o carieră artistică, în timp ce Sergiu Pârvulescu a demonstrat că drumul său de la Vulcan la Cluj Napoca, acolo unde în prezent este student la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, pe dublă specializare, canto clasic și teorie muzicală în limba engleză, nu este deloc unul întâmplător.
Pe urmele acestora calcă tot mai mult, cu talent, pasiune, muncă și curaj, Cezara Kiss dar și duetul format din Ruxandra Merișanu și Radu Moldovan, tineri artiști care au cules aplauze pentru emoționanta lor prestație pe scena acestui spectacol de suflet dedicat mamelor, dar și tuturor vulcănenilor iubitori de muzică.
La fel de emoționantă a fost și prestația celorlalte „glasuri de argint”: Dominic Daniel Biță, Alessia Polk, Aliss Itu, Andy Itu, Andreea Nagy, Raul Pavel, Alexandra Butnaru, Gabriela Iordache, Irina Burcea, Amalia Biță și Petronela Tucă.
Cu toții au reușit, încă o dată, să confirme că legenda „glasurilor de argint” este una plină de viață și de talent, că munca unui dascăl dedicat și excepțional artist precum Ileana Berki este una extrem de valoroasă, nu doar pentru copiii și tinerii talentați ai Vulcanului, dar și pentru o întreagă comunitate care are ocazia astfel de a a viziona uimitoarele și mereu emoționantele spectacole ale „Glasurilor de argint”. „În calitate de călăuză, pe drumul artei îngerilor, mi-am dedicat și condus toate dorințele către proiectul „Glasuri de argint!” Dacă mergând pe undeva veți auzi clinchetul unui clopoțel de argint, să vă gândiți că poate „acasă” al acelui clopoțel este orașul Vulcan, unde eu, cu drag, l-am învățat că totul în jurul nostru este muzică și trebuie doar să întinzi mâna în eterul plin de note muzicale, să le prinzi și să le așezi în inima ta și pe corzile tale vocale pentru a răspândi în jurul tău emoția și farmecul muzicii. Mulțumesc Cerului pentru această minune”, sunt cuvintele emoționante cu care Ileana Berki vorbește despre acest proiect de suflet căruia i-a dat viață de mai bine de un sfert de secol și pe care l-a făcut cunoscut, prin generații întregi de „glasuri de argint” peste tot în țară, dar și în lume.
Fotografii: Micul Radu