Oraș al apelor, al gondolelor, al măștillor multicolore, al bijuteriilor sclipitoare, dar și al pasiunilor aprinse, al iubirii și al îndrăgostiților, Veneția este unul dintre cele mai romantice orașe ale lumii.
Visele celor mai frumoase povești de dragoste au ca decor acea seară perfectă pe care o petreci cu iubitul sau iubita, pe valuri line, într-o gondolă spectaculoasă, sub o lună uriașă ce aruncă asupra canalelor și clădirilor lumini și umbre, într-o reverie însoțită, evident, de o muzică în surdină, din glasul baritonal al unui gondolier, fie el falnic sau bondoc. O, sole mio !
Și totuși atracția turiștilor care, în ultimul an, au ”invadat” Venezia o reprezintă orașul în sine și miracolul ingineresc al ridicării acestuia pe ape. Deși nu se cunoaște cu exactitate când a luat naștere această așezare, primele însemnări despre Veneția datează încă din vremea romanilor (421 d.Hr.) când locuitori ai Imperiului au început să considere laguna și insulele din jur atractive și o bună cetate de apărare în calea migrațiilor barbare. Trei secole mai târziu orașul avea un episcop propriu, iar prin secolul al X-lea ajunsese o putere navală capabilă să cucerească și alte teritorii, dar și să se apere din calea piraților.
Veneția, care timp de opt secole a fost cea mai mare putere navală a Europei, un oraș-stat condus de un doge, purta oficial numele de “Serenissima Repubblica” (adică “Prealuminata”). După anul 1453, Veneția a intrat pe o pantă descendentă. A fost cucerită de francezi, mai apoi fiind cedată de aceștia austriecilor. Orașul și-a recăpătat independența abia în 1866. În al doilea război mondial, Veneția a fost norocoasă. Deși regiunile continentale din jur au fost puternic bombardate, laguna a rămas neatinsă, stilul arhitectonic devenit între timp unul impresionant, rămânând astfel intact.
Spusă pe scurt, istoria Veneției este ca a oricărui oraș, cu bune și rele, cu suișuri și decăderi. Unicitatea Veneției este dată însă de situarea ei: pe ape. Desigur, văzând Venezia, prima întrebare care îți vine în minte este cum s-a construit ?! Iar răspunsul este cât se poate de simpli: cu ajutorul lemnului, dar mai ales al unor arhitecți geniali și unor constructori pricepuți.
Clădirile Veneției sunt așezate pe piloni din lemnul provenit din arhaicele păduri ale ținuturilor de peste Adriatică, ținuturi care alăcutuiesc astăzi statele Croației și Sloveniei. Pilonii au fost așezați foarte aproape unul de celălalt, iar deasupra au fost turnate fundațiile clădirilor, din piatră sau cărămidă. Așa a fost construit, cu perseverență și pricepere, un oraș insular care astăzi se întinde pe nu mai puțin de 118 insulițe și care are 354 de poduri și 177 de canale.
Punctul zero al Veneției este, evident, celebra Piață San Marco. De ce se numește așa? Pentru că se presupune că impresionanta biserică ce a fost construită după planul architectonic al Bisericii Sfinților Apostoli din Constantinopol, adăpostește moaștele Sfântului Evanghelist Marcu. Se spune că acestea au fost furate din Alexandria și aduse la Veneția. Clopotinița, construită în fața bisericii în 1540 domină de la cei o sută de metri înălțime întreaga piață. Palatul Dogilor construit prin 1340 a fost până în anul 1789, locuința conducătorilor orașului stat. Splendoarea acestuia ne lasă să ne fecem o mică idee despre puterea și bogăția Veneției.
Lângă Palatul Dogilor se afla pe vremuri închisoarea orașului, aceasta fiind unită de palat prin nu mai puțin celebrul Pod al Suspinelor. Deși mulți turiști sunt tentați să crează că numele acestuia vine de la suspinele domnițelor înamorate, de fapt este vorba despre tristele suspine ale condamnaților care îl traversau spre locul unde urmau să fie încarcerați sau chiar executați.
Pentru cei care vizitează Veneția, excursia cu vaporașul (vaporetto, în limbajul gazdelor)sau cu mult mai conortabila gondolă, trebuie musai să înceapă cu “bulevardul” principal: Canal Grande. Acesta oferă o impresionantă perspectivă asupra clădirilor în stil gotic sau renascentist de pe malurile sale. Urmează, mai apoi, un labirint de străduțe și canale pline de surprize, așa că este indicat ca Veneția să fie străbătută nu numai pe ape ci și la pas, pe străduțele înguste.
Palate, biserici, poduri, toate reprezintă o adevărată încântare pentru un turist. În plus, odată ajunși la Venezia, nu trebuie să ratați Muzeul de Artă Modernă ”Peggy Guggenheim”, acolo unde regăsim şi o bucăţică din România, aici fiind expusă publicului ”Măiastra”, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi. Așa cum nu trebuie să ratați o vizită pe insulele din jur, mai ales pe Murano, unde meșteri sticlari precepuți își demonstrează de veacuri întregi, cu aceeași pasiune și talent, abilitățile artistice, construind adevărate opere de artă din sticlă, evident de… Murano.
Ca fiecare oraș cu o vechime considerabilă, Veneția ascunde între zidurile sale numeroase mituri și legende. De numele ei se leagă biografia unor mari cuceritori: Marco Polo, comerciantul venețian care a ajuns până în China și Giacomo Casanova, năsut aici în 1725, eternul seducător și amorez al tuturor timpurilor, cunoscut publicului din cartea „Memorie di Giacomo Casanova”.
Venezia este frumoasă în orice anotimp și nu e de mirare că zeci de mii de turiști îi străbat străzile inundate în fiecare zi și noapte de peste an. Însă cei care doresc să trăiască aici o experiență cu adevărat unică, trebuie să vină la Veneția în timpul Carnavalului, în februarie – luna îndrăgostiților. Buna dispoziție a sărbătorii este întreținută pe străzile ticsite de numeroșii petrecăreți mascați, care dansează și flirtează cu nerușinare, într-o glorie perenă a tradiției venețiene seculare.
Dar cum nu există perfecțiune nici măcar în Paradis și Veneția își are problemele ei. Aglomerația excesivă, cauzată de milioanele de turiști care vizitează anual Veneția, fac din aceasta un oraș deloc plăcut pentru localnici, care solicită acum autorităților găsirea de soluții pentru limitarea accesului turiștilor. Circulația permanentă a sutelor de vapoare, șalupe și bărci pe canale, fac ca uneori nivelul apelor să crească peste măsură și atunci parterul clădirilor este inundat. La aceasta se mai adaugă și faptul că, în fiecare an, Veneția se scufundă câte puțin, punând în alertă autoritățile, care caută soluții pentru salvarea acestui increbil și fascinant oraș.
Am vizitat Veneția în miez de vară. Impresia? Splendoare moștenită, dar și decadență a unei civilizații moderne aflată mereu ”în viteză”, aglomerație foarte mare dar și farmecul unei arhitecturi de excepție. E greu să fii turist, astăzi, în Venezia, dar cu răbdare, te poți bucura puțin câte puțin de ceea ce înseamnă ea pentru milioane de turiști care vin să-și redescopere aici, romantismul sau, de ce nu?, marea dragoste.
Fotografii de Sergiu VINȚAN
