”Un Lupeni mai curat !” nu este, pentru edilii din această localitate din zona de vest a Văii Jiului un slogan, ci este un mod prin care administratorii domeniului public acționează în fiecare zi. Din păcate, eforturile angajaților de la salubritate nu sunt întotdeauna însoțite și de respectul unora dintre cetățeni față de munca acestor oameni și față de regulile de conviețuire în comunitate.
După ce a reușit, în cele din urmă, să rezolve problema vacilor lăsate libere pe domeniul public (acestea fiind, anul acesta, duse la o fermă din nordul județului, cu acceptul proprietarului) și după ce, anul trecut, problema aruncării deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate în acest scop a fost descurajată prin aplicarea de amenzi față de cei depistați că au încălcat prevedeile legale în domeniu, autoritățile locale de la Lupeni vor acum să pună ordine într-o altă problemă des semnalată de cetățeni. Astfel, proprietarii de animale de companie care au fost surprinși în cursul acestor zile că nu au strâns dejecțiile acestora din parcuri ori de pe zona verde din fața blocurilor, au fost amendați de Poliția locală.
”Ne dorim cu toții un Lupeni mai curat, dar pentru acest lucru trebuie tot împreună, cu toții, să acționăm cu responsabilitate și spirit civic. Am convenit și am decis în Consiliul local, la sugestiile primite din partea cetățenilor municipiului nostru, un set de reguli cu privire la curățenia de pe domeniul public a dejecțiilor făcute de animalele de companie. Tuturor ne sunt dragi câinii sau pisicile, dar trebuie să înțelegem că deținerea acesora ne creează și obligații față de ceilalți. Nimănui nu îi cade bine când calcă în astfel de dejecții animale pe stradă sau în parc, ca să nu mai spun că acestea sunt periculoase pentru copiii care se joacă în parcuri sau pe zona vede din fața blocului. Am decis să luăm măsuri împotriva celor care nu respectă prevederile legale în acest domeniu și deja am trecut la fapte”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
De la începutul lunii martie, Poliția locală a început o acțiune de sancționare a deținătorilor de animale de companie care nu respectă prevederile legale cu privire la păstrarea curățeniei pe domeniul public. Astfel 4 persoane au fost deja sancționate de polițiști cu amendă în cuantum de 100 lei pentru faptul că nu au deținut asupra lor materialele necesare, respectiv maturică, făraș si pungă, pentru a curața mizeria lăsată de animalele de companie cu care se aflau la plimbare. ”Poate că vorbim încă despre amenzi mici ca valoare, dar intenția noastră principală este aceea de a atrage atenția posesorilor de animale de companie asupra acestei obligații pe care o au și mi-aș dori ca aceste prime amenzi pe care le-am dat să fie un avertisment astfel încât, pe viitor, să nu mai trebuiască să recurgem la acest mod de a-i determina pe concetățenii noștri să contribuie la succesul programului nostru comun: ”Un Lupeni mai curat !” Așa cum, în mod categoric, ne dorim cu toții”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Acesta a mai adăugat că, în perioada următoare, polițiștii locali vor verifica în continuare modul în care sunt respectate prevederile HCL 116/2016, iar cei depistați în neregulă vor fi amendați.