Un-te duci tu, Sfinte Soare?
Când a ta inimă doare.
Eu n-am inimă să doară,
Nici părinţi care să moară.
Unde stai tu, noaptea-ntreagă?
De nu-i chip ca să te vadă.
Eu nu stau pentru-a apune,
Încălzesc cealaltă lume.
Ce mănânci tu, Sfinte Soare?
De eşti grâu şi sfântă floare.
Eu n-am hrană pamântească
Ci una Dumnezeiască.
Cine te-a născut pe tine?
Cine-i Maica, cine, cine?
Eu sunt timp şi sunt lumină
Din creaţie divină.
Cui te rogi tu, Sfinte Soare?
De-a ta inimă nu moare?
Eu sunt foc şi Duh şi Zeu,
Şi mă rog lui Dumnezeu.
Tu ai fost copil vreodată?
Ca să plângi pentru o fată.
Eu plâng pentru lumea toată.
Sunt copil şi am un tată.
Ce tren ar pleca spre tine?
Mâine când apusul vine.
Nu e tren şi nu sunt şine,
Ca să zboare către mine.
Unde-ai fost tu astă vară?
Am secerat grâu la ţară.
Am scos apă din fântână
Pentru lumea mea divină.
Ce să-ţi dau ca amintire?
C-ai vorbit Soare cu mine.
Lasă-mi drept de pomenire,
Doar o clipă de iubire.
Ce ştii Soare, despre mine?
De-un copil ce nu-i ca tine.
Eu te văd de zeci de ani.
Eşti absolvent de Roşcani.
Poem de Dorel Neamţu
Foto: Sergiu Vințan