Deputatul hunedorean Laurențiu Nistor, președintele Organizației județene PSD Hunedoara este de părere că măsurile fiscale și cele de sprijinire a producătorilor români luate de Guvernul social-democrat au făcut ca alimentele bio să devină mai accesibile pentru români. Acesta a arată că Guvernul PSD a redus TVA-ul de la 9% la 5% pentru produse montane, ecologice, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel încât alimentele de înaltă valoare calitativă au devenit mai accesibile pentru întreaga populație, iar românii sunt încurajați să mănânce sănătos.
”Actul normativ aduce beneficii importante pe termen mediu şi lung pentru cetăţeni, dar şi pentru economie. În primul rând, avem în vedere creşterea accesului românilor la produse sănătoase, de înaltă calitate, tot mai căutate pe piaţa alimentară. Mai apoi, prin diminuarea cotei de TVA pe întreg lanţul de distribuţie contribuim la reducerea preţului acestor produse şi astfel încurajăm oamenii să consume alimente sănătoase. Astfel, de la 1 Iunie 2019 avem produse alimentare tradiționale, ecologice și montane mai ieftine”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor.
Acesta precizează că seria măsurilor care vin în sprijinul direct al fermierilor continuă. În acest sens, au fost adoptate noi forme de ajutor pentru fermierii din sectorul vegetal. Executivul a aprobat, în ședința din 30 mai 2019, hotărârea prin care se stabilesc plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal. Plafonul maxim stabilit este de 82.334.250 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Plafoanele aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal sunt următoarele: 28.164.490 euro pentru soia; 14.910.280 euro pentru lucernă; 420.000 euro pentru mazăre boabe și fasole boabe; 188.160 euro pentru cânepă pentru ulei sau fibră; 5.117.765 euro pentru orez; 939.100 euro pentru sămânță de cartof; 129.320 euro pentru hamei; 19.208.700 euro pentru sfeclă de zahăr; 1.251.950 euro pentru tomate; 22.235 euro pentru castraveți; 8.807.600 pentru legume cultivate în serii și solaria; 495.000 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre; 2.679.650 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
De asemenea, liderul social-democraților hunedoreni reamintește faptul că, și în acest an, Guvernul PSD susține puternic legumicultorii români. ”Programul pentru tomate a intrat în al treilea an de existență. Este o confirmare a reușitei și utilității sale. Fiecare legumicultor care aplică primește câte 3.000 de euro/an, dacă cultivă roșii în solarii cu o suprafață de minim 1.000 mp. Până acum, sunt peste 18.500 de cereri. Suma totală alocată de Executiv se ridică la peste 230 de milioane de lei. Reușita programului de tomate a fost edificatoare astfel că, din acest an, Guvernul crește susținerea pentru usturoi de la 1.000 la 3.000 de euro pe hectar și evaluează subvenționarea altor șase produse românești: 3 soiuri de ardei, gogoșari, vinete și castraveți. Țara noastră are un potențial agricol ce trebuie încurajat, iar fermierii noștri sunt cei pentru care măsurile trebuie să producă efecte imediate, dar și pe termen mediu și lung, astfel încât să încurajăm acest sector cât se poate de mult”, a mai declarat deputatul Laurențiu Nistor, Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara