Camera Deputaților a adoptat joi, 26 iunie, noua Lege a Pensiilor, cu 197 de voturi ”Pentru”, nici un vot împotrivă și 70 de abțineri. printre cei care au votat pentru adoptarea acestei importante legi, așteptate de circa 5 milioane de români, beneficiari de pensii în sistemul public, se numără și deputații social-democrați din județul Hunedoara, Laurențiu Nistor, Natalia Intotero și Ilie Toma.
După finalizarea procedurii de vot, deputatul Ilie Toma a declarat că prin votul dat astăzi în Parlament, la Legea Pensiilor, parlamentarii social-democrați au demonstrat că sunt propcupați cu adevărat de problemele pensionarilor, o categorie socială extrem de importantă pentru România. ”Alături de colegii mei, deputatul Laurențiu Nistor și deputatul Natalia Elena Intotero, prin adoptarea acestei legi, am reparat anumite nedreptăți și am îndreptat inechitățile și dezechilibrele create între categoriile sociale de pensionari, astfel încât să nu mai fie exclusă nicio categorie de pensionari! Le-am mulțumit tuturor colegilor parlamentari, în numele celor aproximativ 5.000.000 de pensionari care vor beneficia de creșteri semnificative de pensii, dar și în numele salariaților, pentru că acestă lege va asigura viitorul celor care vor urma să iasă la pensie în momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare”, a declarat deputatul Ilie Toma.
Acesta apreciază și colaborarea foarte bună între grupurile de parlamentari implicate în inițierea amendamentelor la această lege și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Casa Naționalăp de Pensii Publice și Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.
Potrivit noii legi, la solicitarea Curții Constituționale, a fost modificată definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. În acest sens, stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi care nu cuprinde perioadele asimilate.
De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este „persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege”, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate. Totodată, a fost reformulat articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii. Conform celor adoptate, „contribuabilii la sistemul public de pensii sunt: a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reţine la sursă şi de a vira contribuţia de asigurări sociale a bugetul asigurărilor sociale de stat; b) persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente sau drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare, datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale; c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventuale diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorului; d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile teritoriale şi unităţile trimiţătoare, care, potrivit legislaţiei specifice, au obligaţia de a suporta din bugetele proprii contribuţia de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate”.
De asemenea, s-a mai stabilit că „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza: a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, constatate conform legii; b) altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca; c) participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii”.
Legea a fost adoptată, iniţial, de Parlament la data de 19 decembrie 2018, iar la data de 21 decembrie 2018 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate a Legii. Astfel, în urma examinării, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi, prin Decizia nr.138 din 13 martie 2019, a constatat că prevederile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) sunt neconstituţionale.
Decizia de astăzi a Camerei Deputaților este definitivă, legea fiind trimisă spre promulgare, Președintelui României.