Consiliul local al municipiului Petroșani a decis ca evenimentul public dedicat aniversării unul secol de la înființarea Clubului Sportiv Jiul Petroșani să fie organizat pe data de 3 august 2019. În acest scop, pentru buna desfășurare a evenimentului, în ședința din 10 iulie a forului legislativ local a fost aprobat programul evenimentului dar și fondurile necesare pentru organizare.
”În istoria municipiului nostru, sportul a ocupat întotdeauna un loc important. Pentru clubul sportiv al municipalității, CSM Jiul Petroșani, anul 2019 este unul deosebit de important, întrucât acesta își aniversează Centenarul existenței și cei 100 de ani de la afilierea oficială la fotbalul internațional, 100 de ani de când întreaga mass-media discuta despre Petroșani datorită fotbalului, și 45 de ani de când echipa a atins apogeul performanței, câștigând Cupa României și participarea în Cupa Cupelor. Vom avea cu acest prilej, alături de noi, la Petroșani, oaspeți de seamă care au evoluat sub culorile alb-negre ale Jiului și care au ajuns în elita sportului românesc. Împreună, vom evidenția istoria acestui club sportiv, rolul pe care l-a avut în viața comunității și poate că tot împreună vom găsi soluții pentru revitalizarea sportului din Valea Jiului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Cu acest prilej, la Petroșani sunt așteptați sportivi de excepție precum Vali Badea, Marian Pâcleșan, Cornel Mihart, Dumitru Hotoboc, Gigi Mulțescu, Dani Timofte sau Mihai Stoichiță. De asemenea, invitat de onoare al acestui eveniment este Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Programul evenimentului cuprinde mai multe întreceri sportive, de juniori și, respectiv, old-boys, dar și o ceremonie publică organizată la sediul Primăriei din Petroșani pe 3 august 2019 de la ora 10,00 în cadrul căreia va fi lansat și un volum cu CD dedicat istoriei centenare a CS Jiul Petroșani, volum realizat de apreciatul gazetar sportiv Genu Tuțu.
De altfel, acesta arată că anul 2019 este unul cu multiple valențe jubiliare, marcând nu doar aniversarea celor 100 de la ani de la înființarea echipei Jiul Petroșani (sub numele Clubul Atletic al Minerilor), ci și alte cifre ”rotunde” din istoria clubului-fanion al Văii Jiului. Astfel, gazetarul și documentaristul sportiv de excepție Genu Tuțu explică de ce în 2019 marcăm mai multe momente jubiliare pentru Jiul Petroșani:
- 100 de ani (1919) de la înfiintarea sub numele C.A.M.R. În primãvara anului 1919, o serie de nume din Petrosani se implicã în crearea unei echipe în România Mare (mai exista în 1913 ”Clubul Sportiv Petrosani”, dispãrut odatã cu începerea Primului Rãzboi Mondial): Janos Winklehner (foto) – director general al minerilor, Janos Schwartz, Imre Zuckermand, Sandor Riegerhaupt, Tiberiu Timoc – director minier. Astfel se va înfiinta Clubul Atletic al Minerilor Petrosani – CAMP – care va primi imediat recunoasterea în plan national. Echipa va fi înscrisã în Campionatul Districtual Arad.
- 90 de ani (1929) de la adoptarea numelui ”Jiul”. Dupã ce o perioadã de timp CAMP s-a numit UCASP – Uniunea Cluburilor Atletice Sportive Petrosani – prin fuzionarea cu echipele din Vulcan si Lupeni, fuziune ce a durat între anii 1924-1929, echipa din Petrosani alegând numele ”Jiul”.
- 85 de ani (1934-1935) de la prima participare în sistemul divizionar, Divizia ”B”. La doi ani dupã crearea Diviziei ”A” este înfiintatã si Divizia ”B”, Jiul Petrosani fiind inclusã în seria a 2-a (8 echipe). Dupã 14 etape tur-retur, Jiul ocupã locul 1, cu antrenorul Adalbert Danko si jucãtorii G. Emerich, Remus Radu, Szulle, Vajdea, Bulic sau F. Golgotiu. Cu cele 49 goluri marcate, a avut cel mai bun atac din tarã!
- 70 de ani (1948-1949) de la cel mai bun loc, locul 3 ocupat în Divizia ”A”. La trei ani de la reluarea Diviziei ”A”, dupã terminarea celui De-al Doilea Rãzboi Mondial, Jiul va ocupa locul 3, la sapte puncte în spatele campioanei LC Oradea, cu o echipã antrenatã de Stefan Wetzer. Un campionat în care Jiul nu a pierdut în ultimele cinci etape, ba chiar învingând în ultima etapã campioana ICO cu 1-0. A fost un sezon formidabil cu un atacant Paraschiva în mare formã (14 goluri, locul 2 în campionat dupã orãdeanul Vaczi), cu un fundas de ”fier” Licã Panait sau cu mijlocasul de Nationalã Costicã Marinescu.
- 45 de ani (1974) de la câstigarea Cupei României. Fãrã îndoialã, performanta supremã a fost pe 23 iunie 1974 când Jiul lui Nitu, Tonca, Stocker, Multescu, Libardi, Stoichitã va câstiga Cupa României, 4-2 în finala cu ”Poli” Timisoara. A fost un vârf de formã a unei generatii care mai jucase o finalã, pierdut în 1972 cu Rapid Bucuresti.
Tot cu prilejul acestui eveniment, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani au decis să atribuie bazei sportive ”Jiul” din Petroșani numele remarcabilului cetățean de onoare al municipiului Petroșani care a fost sportivul de excepție, fotbalist, antrenor și conducător al Clubului Jiul vreme de mai multe decenii, Petre Libardi.