Finalul anului universitar 2018/2019 a adus pentru studenții care au încheiat cu bine încă un an de studiu în cadrul Universității din Petroșani nu doar satisfacția unei binemeritate vacanțe, ci și oportunitatea de se beneficia, pe perioada vacanței de vară, de tabere studențești gratuite sau de experiența altor programe europene Erasmus+.
Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai spune că instituția pe care o conduce pune la dispoziția studenților integraliști peste 100 de locuri în tabere gratuite, la munte sau la mare. ”Avem tabere studențești la mare și la munte, dar marea majoritate a studenților noștri merg la Costinești. Pentru a-i desemna pe cei care vor beneficia de aceste tabere, s-a făcut o selecție în primul rând după mediile de absolvire al acestui an universitar. Un al doilea criteriu, aplicat pentru departajare, a fost cel al activității științifice, participarea la simpozioanele științifice studențești, activitatea de voluntariat ș.a.m.d.”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.
Mai mult, pentru studenții de top, care au încheiat anul universitar 2018/2019 cu medii mari și fără restanțe, Universitatea din Petroșani a pus la dispoziția acestora alte peste 50 de locuri în noi programe de vară Erasmus+, care se vor derula pe o perioadă de două luni și jumătate (pentru programele de practică) sau pe o perioadă de șase luni (pentru programele de studiu). ”Unii dintre studenții integraliști au plecat sau vor pleca în aceste zile în Europa prin Programul Esrasmus+. Datorită faptului că Universitatea din Petroșani și-a atins toate obiectivele acestui program, am obținut încă 53 de locuri doar pentru studenți, pentru a merge în activități de practică sau de studiu în acest an, în țări ale Uniunii Europene, precum: Polonia, Ungaria, Germania, Spania, în Turcia, Portugalia, Franța și Italia”, a mai precizat rectorul Radu Sorin.