Și în acest an, odată cu apropierea minunatei sărbători a Crăciunului, Moș Crăciun va fi darnic cu copiii care iubesc cărțile, care iubesc lectura și care vor să facă cunoștință cu lumea eroilor din paginile cărților. Asta deoarece Crăciunul este o sărbătoare a darurilor făcute din toată inima, cu dragoste și prețuire, iar copiii din Deva și din județul Hunedoara se vor putea bucura din plin și de darurile oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.
Potrivit managerului instituției, Ioan Sebastian Bara, potrivit unei frumoase tradiții care a avut un ecou extrem de favorabil în rândul cititorilor, și cu prilejul Crăciunului din acest an Biblioteca județean va dărui cărți celor mai tineri posesori ai permisului de bibliotecă. Acestora, Moș Crăciun le va oferi, cu generozitate, cărți noi, de la importante și îndrăgite edituri din țară.
Astfel, începând cu data de 9 decembrie și până în data de 21 decembrie, Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii își va întâmpina micii prieteni care îi vor trece pragul cu câte o carte în dar pentru fiecare. ”În felul acesta, copiii vor afla că o carte reprezintă unul dintre cele mai de preț daruri, o carte este o invitație la lectură, la o călătorie în lumea poveștilor, a istoriei, a științei, a cunoașterii umane în general. Și în acest an, Biblioteca a ales cu grijă și afecțiune cărțile, astfel încât ele să fie cât mai potrivite vârstei, să fie cu adevărat utile celor care le vor primi în dar. Am dat viață acestei inițiative cu dorința de a sădi în inimile copiilor dragostea față de carte, față de citit, de a-i face să vină la bibliotecă, să-și formeze o deprindere din a păși în instituția noastră, în lumea cărților”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii.
Acesta a precizat că demersul nu fi fost posibil fără sprijinul generos și entuziast al editurilor din țară și din județ care sunt partenere în proiectele culturale ale Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva, edituri care au înțeles din start importanța acestei atât de frumoase inițiative. Acestea sunt: Arco Iris, Grupul Editorial Art, Astro, Carminis, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Emia, Nemira, Nomina, RAO, Tehno-Art, Univers, Univers Enciclopedic Books, Usborne și Zorio.
”Copiii din Deva, copiii din județul Hunedoara sunt așteptați la Bibliotecă, unde vor primi din partea lui Moș Crăciun cărți frumoase și utile. Vă așteptăm cu drag!”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.