Daily Archive: marți, decembrie 17, 2019
Educație
Senatul Universității din Petroșani s-a reunit marți, 17 decembrie 2019, în ședință festivă, aceasta fiind ocazionată de ceremonia decernării titlului de ”Doctor Honoris Causa” al instituției academice din Valea …
Economie
O decizie luată în luna noiembrie de conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și …
Anunțuri
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 18.12.2019, în localitatea Vulcan – între orele 11:00 – 15:00. Zonele afectate: B-ul M. Viteazu, bl. 17, 18, 19, …
Educație
Tineri pasionați de robotică și-au dat întâlnire, la finalul săptămânii, la Petroșani, unde echipajul de robotică al Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, Alpha Bit, a fost gazda primului Demo din …
Cultură
Cenaclul ”Lumină lină” și Corul ”Izvorașul” – două raze fierbinți de cânte de țară, de la care s-au aprins și au ars ca un rug, inimile unui public nepereche. …
Stiri la zi
Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va funcționa după un program special în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel: marți, 24 decembrie 2019 – între orele 8:00-15:00; miercuri, 25 …