Societatea civilă construiește ”Valea Jiului Implicată”

Home Stiri la zi Societatea civilă construiește ”Valea Jiului Implicată”
Societatea civilă construiește ”Valea Jiului Implicată”
Joi, 12.12.2019, a avut loc evenimentul de lansare a lucrărilor pentru formarea coaliției Valea Jiului Implicată. Foaierul Teatrului Ion D. Sîrbu din Petroșani a găzduit reprezentanți ai societății civile – organizații neguvernamentale, antreprenori locali, cadre didactice, reprezentanți ai administrațiilor publice, din partea Agenției pentru Dezvoltarea Socio-Economică a Județului Hunedoara și, nu în ultimul rând ai Ambasadei Franței și Institutului Cultural Francez – partenerul principal. Pe lângă asociațiile și inițiativele deja existente, inițiatoare ale acestui demers, au fost chemate să ia parte în coaliție toate persoanele fizice și juridice non-profit cu inițiative pentru dezvoltarea durabilă a Văii Jiului, per ansamblu, respectând principiile transparenței, egalității de șanse și comunicării libere.
Evenimentul s-a desfășurat sub forma unei seri de networking, în care cei prezenți au făcut cunoștință cu organizațiile inițiatoare: Valea Jiului Society, Caritas Alba Iulia – filiala Petroșani, Fundația Noi Orizonturi Lupeni, Planeta Petrila, University of Petroșani Students’ Union, Clubul Alpin Valea Jiului, ACV Petroșani, Cu Verdele’n Sus, Salvați Copiii Petrila, Autism Helping Hands, Fundația Ianza Art Inter-Cultural și Urban Lab Valea Jiului. Mesajul domnului Stéphane Cesari, atașat de cooperare din partea Ambasadei Franței, a fost unul de susținere a inițiativei și speranța că, prin această formă de coalizare, Valea Jiului poate depăși perioada actuală de instabilitate economică, făcând pasul spre tranziția justă post-cărbune.
”Prin acest eveniment deschidem, practic, perioada de trei luni pe durata căreia așteptăm parteneri din societatea civilă, împreună cu care să constituim și să formalizăm această coaliție. Este un demers necesar pentru dezvoltarea noastră, creșterea capacității fiecărei organizații și o imagine mai bună a Văii în exterior. În aceste patru luni vom organiza sesiuni de training, dezbateri și evenimente de networking, pe care le vom anunța în prealabil și la care îi invităm pe toții doritorii”, a declaratAlexandru Kelemen, reprezentantul Caritas Alba Iulia – filiala Petroșani.
Cei care își doresc să adere la coaliția Valea Jiului Implicată pot să ia legătura cu inițiatorii, la valea.jiului.implicata@gmail.com.