Anul trecut, PNL a venit cu un amendament privind majorarea alocațiilor. Atunci au indicat ca sursă de finanţare excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat. Oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat.
PSD a găsit imediat soluția pentru a crește indemnizațiile copiilor, în ciuda amendamentul pe care PNL l-a dorit pur demagogic. Așadar, Guvernul Dăncilă a emis OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea, într-adevăr, mări alocaţiile de stat ale copiilor.
În acest an, la votul din plen, parlamentarii PNL au scos cartelele de vot și au fugit de răspundere. Campionii demagogiei nu fac decât să se plângă că nu au soluții. Guvernarea presupune găsirea soluțiilor pentru oameni, nu un concurs despre cine țipă mai tare.
În plus, încercările PNL de a lansa în spațiul public tot felul de scenarii alarmiste cu privire la creșterea alocațiilor demonstrează încă o dată amatorismul și nepriceperea acestor oameni.
Și acum îl întreb pe președintele PNL Hunedoara, Lucian Heiuș – este bine ce ați făcut? Să înțelegem că vă bazați pe competența Guvernului PSD în a găsi soluții? Guvernul PNL este chiar atât de incompetent încât să vă fie teamă și să vă scoateți cartelele de vot? Să înțelegem că responsabilitatea se asumă doar de către PSD, nu și de PNL?
PSD a dublat alocațiile copiilor la votul din 18 decembrie! Pentru noi este un gest de normalitate, prin care arătăm că ne interesează viitorul României.
Soluții sunt, așa cum PSD a demonstrat anul trecut când a pus în aplicare creșterea alocațiilor. Însă, pentru găsirea soluțiilor și aplicarea lor îți trebuie și pricepere, ceea ce PNL demonstrează în fiecare zi că nu are.
Rușine celor de la PNL care și-au scos cartelele pentru a nu vota acest proiect dând din nou dovadă că fug de răspundere!
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele PSD Hunedoara