În contextul atenționării meteo de tip COD GALBEN emisă recent de Administrația Națională de Meteorologie, care vizează județul Hunedoara în intervalul 04 ianuarie, ora 17:00 – 06 ianuarie, ora 22:00, interval în care sunt așteptate fenomene precum ninsori și intensificări ale vântului, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus luarea măsurilor care se impun pentru asigurarea condițiilor de trafic pe drumurile județene.
Astfel, membrii Comandamentului de iarnă au fost mobilizați pentru a monitoriza permanent starea drumurilor județene care ar putea fi afectate de ninsori. „Suntem mobilizați și pregătiți să intervenim dacă va fi cazul. Acordăm o atenție deosebită zonelor vizate de atenționarea meteo, în special drumurilor aflate în zonele montane. Vrem să asigurăm atât turiștii cazați în stațiunile montane din Valea Jiului, cât și locuitorii județului Hunedoara care se deplasează pe drumuri aflate în aria de atenționare, că utilajele sunt pregătite să intervină în toate cele 6 zone ale județului”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Consiliul județean Hunedoara reamintește faptul că, în cadrul Dispeceratului Drumuri județene este pus la dispoziția cetățenilor un număr de telefon la care aceștia pot semnala eventualele probleme întâlnite pe drumurile județene. Numărul de telefon al Dispeceratului de iarnă pentru drumurile județene din Hunedoara este: 0737 553 971.
De asemenea, autoritățile recomandă șoferilor să se asigure că autovehiculele pe care le conduc sunt pregătite pentru a circula în condiții de iarnă.