Dezbaterile aduse în spațiul public mai întâi de vicepremierul Raluca Turcan și, mai apoi, de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, potrivit cărora România ar trebui să ia în calcul majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani a generat reacții critice la nivelul întregii societăți.
Pentru că a înțeles din insinuările făcute de ministrul Muncii că românii sunt acuzați de faptul că ar fi leneși pentru că ”vor să se pensioneze cât mai devreme”, social-democratul hunedorean Costel Avram (administratorul public al județului Hunedoara) a reacționat la rândul său considerând că ministrul Violeta Alexandru nu face altceva decât să jignească milioane de români, aducând atingere inclusiv pensionarilor din minerit, din siderurgie sau din instituțiile de apărare.
”Atât ideea PNL de ducere a vârstei de pensionare la 70 de ani, cât mai ales acuzațiile doamnei ministru al Muncii la românii care vor să pensioneze mai repede sunt absolut incalificabile și inacceptabile. Cine sunt ”leneșii” de care vorbește doamna ministru că se pensionează mai devreme ? Sunt minerii, doamnă ministru, oameni harnici, cu caracter, care, spre deosebire de dumneavoastră, trăiesc zi de zi coșmarul muncii în subteran. Aveți idee cât de dulce este pentru ei lumina zilei? Dumneavoastră n-ați rezista nici 3 minute într-un lift blocat în mall, darămite o zi îngropată în galeriile minelor. Apoi, sunt siderurgiștii, alți români muncitori care știu cât de greu se câștigă o bucată de pâine, care au făcut eforturi supraomenești pentru a-și trimite copiii la școală, să nu fie obligați să ducă traiul părinților. Sunt siderurgiștii care au dat materie primă pentru a se construi țara pe care dumneavoastră puneți acum umărul s-o demolați. Sunt militarii, polițiștii, doamnă ministru, aceia pentru care nu există noapte sau zi, weekend, iar concediile și le petrec cu gândul la obligațiile de serviciu. Au jurat credință țării, au stat cu anii departe de familiile lor, și-au riscat viața în fiecare oră din zi și din noapte. Sunt românii din alte categorii sociale care muncesc zi de zi, și care, pentru că își pun viața în slujba statului, suferă de boli grave profesionale și au nevoie ca, măcar o parte din viață să și-o petreacă în liniște și demnitate. N-aveți cum să înțelegeți aceste lucruri doamnă ministru, pentru că nu iubiți oamenii, nu iubiți românii”, a scris Costel Avram, într-o postare pe pagina sa de socializare.
În opinia lui Avram, prin lansarea unor astfel de teme de dezbatere publică, PNL nu face decât să amețească o țară întreagă, plimbând oamenii între jigniri și austeritate, ca pe niște cetățeni de rang inferior.
De altfel, și președintele României, Klaus Iohannis a sesizat derapajul liberalilor pe acest subiect, exprimându-se ferm, în prima declarație publică din acest an, împotriva oricărei proceduri de creștere a vârstei de pensionare a românilor.