Fonduri europene de 2 milioane de euro pentru eradicarea șomajului în Valea Jiului

Home Economie Fonduri europene de 2 milioane de euro pentru eradicarea șomajului în Valea Jiului
Fonduri europene de 2 milioane de euro pentru eradicarea șomajului în Valea Jiului

Ministerul Fondurilor Europene lansează un proiect-pilot ce are ca scop reducerea șomajului și sprijinirea persoanelor inactive din regiunea Văii Jiului.

Potrivit vicepremierului Raluca Turcan, acest proiect va aduce un sprijin concret pentru cei 1560 de șomeri înregistrați în statisticile oficiale din cele 6 localități hunedorene. ”2 milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiți în beneficiul a 2000 de persoane vulnerabile și vor permite eradicarea în totalitate a șomajului din zona Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la conferința de lansare a acestui program.

Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Capital Uman, iar apelul vizează îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare a șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului. Valoarea maximă a unui proiect care poate fi depus este 400.000 euro, fiecare proiect sprijinind cel puțin 100 persoane. Viitoarele proiecte vor fi implementate exclusiv în localitățile Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani.

Mai mult, ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a subliniat importanța deosebită a unei astfel de inițiative lansată în premieră de Guvernul României, prin corelarea cursurilor de calificare asigurate de finanțarea europeană și recalificarea profesională a participanților, în armonie cu nevoile pieței muncii: „Am propus un pachet integrat și inovativ de sprijin, în cadrul căruia avem în vedere calificarea profesională ca parte a unui ansamblu de măsuri integrate, care cuprinde atât asigurarea de echipamente prin proiectele pe care le finanțăm, cât și subvenții pentru angajatorii implicați în demersul propus de noi prin POCU. Vom fi în măsură să asigurăm inclusiv subvenționarea angajatorilor cu suma de 2.250 lei lunar, pe parcursul unui an, pentru fiecare cursant angajat”.

În cadrul apelului de proiecte vor fi finanțate servicii specializate pentru stimularea ocupării – de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii, organizarea și derularea de programe de formare profesională, evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, servicii de asistență (creșă, afterschool, acompaniere) pentru persoanele aflate în îngrijirea persoanelor din grupul țintă al proiectelor. Vor putea depune proiecte furnizorii acreditați de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, cei de de formare profesională, centre autorizate de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, asociații și fundații, organizații sindicale și patronale, camerele de comerţ şi industrie și universitățile. Proiectele vor putea fi depuse și în parteneriat.

Ghidul de finanțare cu toate informațiile privind modul de accesare al acestui program poate fi consultat aici: http://bit.ly/2s67b1P