Autoritățile publice din municipiul Petroșani au lansat, în aceste zile, în dezbatere public, structura Bugetului local al UAT Petroșani pentru anul 2020.
Potrivit cifrelor prezentate, Primăria Petroșani estimează pentru acest an, venituri bugetare în sumă de 63.950.000 de lei, cu peste 10.000.000 de lei mai mare decât în anul precedent. Din acest bani, sursele de venituri proprii din taxe și impozite locale sunt estimate la 40.615.000.
Chiar și așa, potrivit cifrelor prezentate în proiectul de buget, în anul 2020 administrația locală de la Petroșani va avea cheltuieli mai mari, estimate la 64.674.000 lei.
Cu toate acestea, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că, în acest an, Bugetul local al municipiului Petroșani nu va fi unul de austeritate, ci dimpotrivă, unul centrat pe investiții. ”Ne propunem să continuăm, în primul rând, execuția investițiilor pe fonduri europene, dar în egală măsură avem în vedere demararea unor proiecte de investiții pe infrastructura de transport rutier și pietonal, în sectorul de turism, dar și în sănătate și educație”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Construcția propunerii Bugetului local al municipiului Petroșani pentru anul 2020 a fost publicată pe situl oficial al Primăriei, dar și la avizierul instituției și se va afla în dezbatere publică până la data de 3 februarie 2020. În acest interval, persoanele interesate pot consulta proiectul de Buget și pot trimite observații și/sau recomandări, la Biroul Buget-Contabilitate al Primăriei municipiului Petroșani, camera 15.