Momentul istoric al Unirii Principatelor Române, consemnat la 24 Ianuarie 1859, este marcat și în comunitatea locală din municipiul Vulcan unde, deja de 13 ani încoace, în seara zilei de 24 Ianuarie are loc o inedită defilare cu torțe pe principalul Bulevard al orașului, ce poartă și el numele unui alt ilustru făuritor de unitate: Mihai Viteazu.
Și în acest an, ”Mica Unire” va fi celebrată la Vulcan, de toți cei ce au în cuget și în inimă dorința de a fi recunoscători istoriei și momentului care a consemnat, cu 161 de ani în urmă, primul pas spre făurirea României Mari. Astfel, cetățenii municipiului Vulcan sunt invitați vineri 24 ianuarie, de la ora 18,30, să participe la defilarea cu torțe de pe Bulevardul Mihai Viteazu, plecarea urmând să aibă loc din zona magazinului Profi, dar și la marea Horă a Unirii din fața Primăriei municipiului Vulcan.