Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani le-a vorbit astăzi participanților la Conferința Internațională „Towards a Green Economy – Exchange of experiences of European coal regions” care se desfășoară, în aceste zile la Katowice, în Polonia, despre experiența Văii Jiului din ultimele decenii, în contextul restrângerii sectorului economic al extracției de cărbune, care a afectat regiunea.
”Regiunea Văii Jiului a suferit enorm de pe urma restrângerii activității din industria extractivă, după 1989. Dacă înainte de a fi luată în calcul restructurarea sectorului minier, în Valea Jiului funcționau câteva zeci de exploatări de cărbune, în a căror activitate erau angrenați peste 50.000 de salariați, în prezent doar două mine mai sunt considerate active, iar numărul angajaților abia atinge 3500. Numai în primul an în care au fost luate decizii de închidere a minelor, peste 20.000 de mineri au fost disponibilizați, aceștia beneficiind de salarii compensatorii, dar din păcate cei mai mulți nu au știut cum să folosească acești bani pentru a investi în alte afaceri care să le asigure un viitor. Din păcate, nici programele de reconversie profesională și nici cele de încurajare a investițiilor, nu au avut un corespondent pe piața muncii. Cert este că, din păcate, Valea Jiului nu a avut parte în toți acești ani de proiecte majore, viabile, de sprijin în vederea dezvoltării de alternative economice și sociale viabile, iar acest lucru a condus la depopularea masivă a regiunii, iar tinerii de aici au preferat, în cea mai mare parte, să plece în alte regiuni din țară sau în străinătate. Această situație a adus după ea și o altă problemă socială majoră pentru administrațiile din Valea Jiului, odată cu creșterea numărului de asistați sociali și a persoanelor fără un loc de muncă, dar și o creștere a fenomenului infracțional. Depopularea și migrația tinerilor au avut urmări grave în Valea Jiului în plan social, multe familii fiind separate de copiii ai căror părinți au fost nevoiți să plece în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Am vrut să împărtășeșc cu dumneavoastră toate aceste lucruri nu pentru a vă șoca, ci pentru a vă atrage atenția și a vă preveni, pentru a nu repeta aceste greșeli în alte regiuni miniere din Europa în care se impune restrângerea activităților în mineritul de cărbune”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi, în prelegerea sa, rostită în fața participanților la conferința europeană de la Katowice.
În același timp, Tiberiu Iacob Ridzi a arătat că, în condițiile provocărilor tot mai mari pe care le implică schimbările climatice, Europa trebuie să fie un exemplu pentru întreaga lume în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, însă statele europene trebuie să facă acest lucru nu doar prin adoptarea unui punct de vedere comun, ci mai ales prin măsuri care să aibă în prim-planul atenției cetățenii și familia. Tiberiu Iacob Ridzi crede că Uniunea Europeană are o datorie morală de a ajuta toate regiunile miniere în tranziție, cu atât mai mult cu cât însăși existența Comunității Europene se datorează unui act politic și economic ce a avut la bază punerea în comun a resurselor de cărbune și oțel (în 1951), iar dezvoltarea Europei în ultimele două secole a avut la bază, de asemenea, cărbunele.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi apreciază că Pactul European pentru Ecologie, așa numitul ”Green Deal”, considerat a fi cel mai important proiect al noii Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen, aduce o mare oportunitate pentru România – și în special pentru Valea Jiului – de a beneficia de 1 miliard de euro în următorii 7 ani pentru dezvoltare și pentru configurarea unor noi activități economice și sociale menite să relanseze această regiune. ”Faptul că Valea Jiului este deja cuprinsă în Memorandumul pentru Tranziție Justă a Regiunilor Miniere, implementat la nivelul Uniunii Europene este deja un prin pas care garantează că lucrurile pot evolua într-o direcție favorabilă oamenilor din regiunea Văii Jiului. Depinde de guvern, de autoritățile județene și cele locale dacă vom reuși în acest demers. Este nevoie de multă muncă, de proiecte viabile și tenacitate, de oameni foarte bine pregătiți care să lucreze în această zonă a atragerii de fonduri europene. Personal, știu ce am de făcut. Am inițiat deja demersuri în acest sens, iar Petroșaniul – și Valea Jiului implicit – poate fi un exemplu de bune practici și pentru alte zone din România în ceea ce privește tranziția de la cărbune și transformarea zonelor monoindustriale”, a declarat, la finalul întâlnirii de la Katowice, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În cadrul panelului de lucru la care a participat și Tiberiu Iacob Ridzi, singurul reprezentant al României invitat la acest forum european, au mai participat: Dietmar Woidke (Prim Ministru al regiunii Brandenburg din Germania), Lucie Studnicna (Preșeidnte al Comisiei Consultative pentru Schimbări Industriale a Comitetului Economic și Social European), Grzegorz Puda (secretar de stat în Ministerul Fondurilor și Politicilor Regionale din Polonia), Miroslaw Proppe (Președintele WWF Polonia), Piotr Duda (Președintele Comisiei Naționale a Sindicatului ”Solidaritatea”); Marcin Polomski (membru al Asociației Comunităților Miniere din Polonia și primar al orașului Rydultowy) și Witold Mandrysz (cadru academic al Institutului de Sociologie de la Universitatea din Silezia-Katowice).