Este evident pentru toți locuitorii municipiului Lupeni că localitatea lor cunoaște de o bună bucată de timp o dezvoltare accentuată. Aproape că nu e cartier în care să nu existe cel puțin un șantier de investiții publice. În opinia primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, acesta a fost rezultatul muncii susținute a echipei sale din cadrul Primăriei municipiului Lupeni, care s-a concretizat în atragerea unor sume importante de bani din fondurile europene accesate de administrația locală, precum și gestionarea eficientă a resurselor financiare ale bugetului local.
Toate acestea că făcut posibil ca administraţia publică locală din municipiul Lupeni să reuşească în acțiunile sale de punere în practică a numeroase proiecte de investiţii, care au condus la dezvoltarea municipiului Lupeni şi creşterea gradului de confort pentru cetăţeni.
În plus, primarul municipiului Lupeni spune că gestionarea eficientă a banului public în anul 2019 a avut și rezultate economico-financiare, concretizate în realizarea de economii în execuția aproape fiecărui contract de lucrări sau servicii publice. ”În urma gestionării cu chibzuință a Bugetului Primăriei în anul 2019, am reușit să avem, la finalul exercițiului financiar-bugetar, un EXCEDENT de 4.500.000,00 lei. Acest lucru ne asigură acum resursele financiare necesare pentru a demara alte lucrări de investiții importante, solicitate de cetățenii din municipiul Lupeni”, spune primarul municipiului Lupeni.
Pentru că măsura muncii depuse de echipa primarului Lucian Resmeriță este dată de fapte, edilul arată că, încă din luna martie, imediat ce vremea va permite începerea lucrărilor de infrastructură, vor fi demarate investițiile pentru reabilitarea și modernizarea străzilor Viscozei, Gorunului, Plopilor, Viitorului, Tineretului, 9 Mai, Aleea Liliacului, Aleea Narciselor și accesul din Bulevardul T. Vladimirescu spre Poliția municipiului Lupeni.
”Sunt lucrări pentru care am semnat deja contractul de execuție cu firma care a câștigat licitația, aceasta urmând să-și facă organizarea de șantier iar, din luna martie, vor începe efectiv lucrările, pe care sperăm să le finalizăm în cursul acestui an. Desigur, avem în vedere și alte proiecte edilitare, pe care le-am discutat cu cetățenii municipiului Lupeni, și vom acționa corespunzător pentru a dezvolta Lupeniul, împreună !”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.