Primăria Petrila introduce reguli noi în relația cetățenilor cu administrația locală

Home Administrație Primăria Petrila introduce reguli noi în relația cetățenilor cu administrația locală
Primăria Petrila introduce reguli noi în relația cetățenilor cu administrația locală

În contextul epidemiologic actual, în vederea prevenirii răspândirii infecției cu CORONAVIRUS, la nivelul Primăriei orașului Petrila se vor respecta următoarele reguli:

Poliția Locală va realiza triajul persoanelor la intrarea în sediul Primăriei și în cel al Serviciului Impozite și Taxe Locale:
– Se va înființa registrul vizitatorilor, în care se va nota numele, prenumele, adresa și numărul de telefon al persoanelor care intră în sediul instituției, precum și persoana din cadrul Primăriei orașului Petrila căruia i se adresează. În caz de refuz se va interzice pătrunderea acestora în incintă;
– Fiecare vizitator va fi obligat să-și declare starea de sănătate și dacă a revenit în țară sau a intrat în contact cu o persoană din regiunile și localitățile din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19) pe bază de semnătură în registrul vizitatorilor. Se va asigura accesul în instituție doar a persoanelor care nu prezintă nici un risc, pentru alte situații acționându-se în conformitate cu procedurile adoptate de CNSSU;
– În vederea limitării contactului cu alți angajați din cadrul instituției, preluarea solicitărilor, precum si eliberarea actelor se va face în holul de la intrarea în instituție. În acest sens, după înregistrarea vizitatorului, personalul de serviciu din cadrul Politiei Locale va informa personalul vizat din cadrul biroului, iar acesta se va deplasa pentru preluarea cererilor, punerea la dispoziție a actelor eliberate.Se va limita timpul de contact cu orice persoană din afara instituției, pe cât posibil, la maxim 10 minute.

Se va limita accesul la birourile Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor, în sensul de a permite staționarea a maxim doua persoane în zona de așteptare și se va respecta distanța minimă de aproximativ 1-2 metri între acestea;

Se vor elibera adeverințe necesare pentru APIA doar cetățenilor care sunt programați la APIA în ziua respectivă sau în următoarea zi;

Primăria orașului Petrila face un apel la cetățeni pentru a vă prezenta la sediul instituției doar în situația în care există cereri/probleme urgente, care nu suportă amânare. Se recomandă înaintarea solicitărilor prin poștă, la adresa de poștă electronică a Primăriei orașului Petrila (primaria.petrila2008@yahoo.com) sau pe numărul de fax (0254550760), precum și obținerea de informații telefonic (0254550977 / 0254550760).