Carte de colecție ”I.D. Sîrbu” în pregătirea editorului Toma Velici

Home Cultură Carte de colecție ”I.D. Sîrbu” în pregătirea editorului Toma Velici
Carte de colecție ”I.D. Sîrbu” în pregătirea editorului Toma Velici

Un nou volum de carte cuprinzând inedite lucrări din creația lui Ion Dezideriu Sîrbu se află în lucru la Editura ”Măiastra” din Tg. Jiu, sub îngrijirea lui Toma Velici, editor al operei postume a lui Ion D. Sîrb și Cetățean de Onoare al Coloniei Literare & Artistice de la Petrila.

Cartea, intitulată ”Ultimele…” se anunță a fi una de colecție, fie și pentru faptul că în motto-ul lucrării, un citat din același Ion D. Sîrbu, acesta spune negru pe alb: „Nu vreau să scriu cum s-a mai scris. Vreau să scriu despre ce nu s-a mai scris !”

Pentru ca acest volum să poată apărea într-un tiraj corespunzător, editorul face și un apel către iubitorii lui Gary Sîrbu pentru a sprijini financiar acest demers cultural, demersul fiind unul mai mult decât necesar din cauza vremurilor tulburi pe care le străbatem. Deja, o seamă de oameni cu adevărat iubitori de carte, din Valea Jiului, au donat în  acest scop sume cuprinse între 50 și 300 de lei, asigurându-și astfel garanția că vor intra în posesia cel puțin a unui exemplar din primul tiraj al acestei cărți.

Orice nobilă intenție similară se mai poate materializa, cei interesați fiind încurajați să ia legătura cu doamna Cristian Șandor, custodele Casei Memoriale Ion D. Sîrbu, pe pagina de facebook a acesteia sau pe adresele de e-mail: cristinaludodi@yahoo.ro ori hanacek.cristina@gmail.com. De asemenea, contribuțiile noilor mecena pot fi depuse direct în contul: RO90RNCB0318020372780001 deschis la BCR Petroșani pe numele titularului Iosif Șandor.

Foto: facebook/Colonia literară Petrila