Problemele generate de reapariție pe străzi a câinilor comunitari, după ce activitatea asociației de dezvoltare intracomunitară ce funcționa la nivel județean pentru gestionarea acestei probleme a devenit nefuncțională, a determinat autoritățile locale de la Petroșani să găsească o nouă soluție pentru rezolvarea situației care tindea să se agraveze de la o zi la alta.
Una din soluțiile aflate la îndemâna edilor a fost reînființarea Serviciului public local pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Demersurile au început încă din luna februarie a acestui an, însă formalitățile pentru preluarea adăpostului de câini de la Petroșani, dar și refuncționalizarea serviciului de ecarisaj din subordinea DADPP Petroșani au durat o vreme, însă acum, până cel târziu la începutul lunii iunie, activitatea acestui serviciu va deveni operațională.
În acest scop, Primăria Petroșani a organizat deja selecția dosarelor depuse pentru cele 4 posturi contractuale de execuție vacante din cadrul Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că urmează apoi obținerea autorizației de funcționare de la Direcția Județeană de Sănătate Publică, după care la Petroșani va funcționa acest serviciu de ecarisaj și adăpost pentru animale fără stăpân. ”Vom colabora, evident, și cu ONG-urile care au ca și activitate acest domeniu al îngrijirii câinilor fără stăpân. Fac precizarea că nu vom eutanasia nici un câine. Vom încerca, pe cât posibil, să facem adopții și vom încerca să mărim și capacitatea adăpostului care acum poate găzdui 120 de câini”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.