Cei mai mici dintre hunedoreni, dar și părinții și bunicii acestora primesc un cadou deosebit de Ziua Copilului, odată cu deschiderea unui inedit ”Muzeu al Trenurilor”, în care se vor regăsi zeci de diorame spectaculoase reprezentând mijloace de transport (în mod special trenuri), clădiri reprezentative, peisaje și preocupări umane, toate în miniatură.
Muzeul poartă numele regretatului pilot de curse hunedorean Valentin Banciu și a fost construit de soția sa, Delia Banciu, care a dorit să îi păstreze vie amintirea. Timp de un an și jumătate, dioramele au fost meticulos aranjate de Dana Ilie, în trei încăperi devenite un spațiu de joacă așa cum și l-ar dori orice copil.
”Am avut un vis. Am muncit pentru el, zi de zi, timp de un an. O pandemie ne-a mai întârziat două luni. Dar pasiunea și energia cu care ne dorim să vă oferim în dar această experiență unică nu poate fi oprită de nimic și astăzi suntem fericiți să vă anunțăm ca Muzeul Trenulețelor ”Valentin Banciu” se deschide de Ziua Copilului, pentru voi și va putea fi vizitat zilnic”, spune Delia Banciu, inițiatorul acestui proiect de excepție.
Evenimentul de inaugurare al noului muzeu va avea loc pe 29 mai, dar publicul va putea să-l viziteze începând de luni, 1 iunie 2020. Muzeul Trenulețelor ”Valentin Banciu” se află pe pe Bd. Libertății nr. 4 din Hunedoara, iar programul este de marți până duminică, între orele 10:00 – 20:00. Costul unui bilet de intrare este de 17 lei pentru adulți și 12 lei pentru copii, însă în prima zi, de Ziua Copilului, accesul este gratuit, evident cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială.
Mai multe informații și imagini din noul muzeu hunedorean al miniaturilor puteți afla accesând pagina de faceebok a acestuia, urmând linkul următor: https://www.facebook.com/Muzeu-Valentin-Banciu-111188436905269/