Primul mural de mari dimensiuni din Valea Jiului, a fost finalizat miercuri, 24 iunie 2020 de artistul IRLO, la Petroșani, în cadrul unui proiect realizat prin implicarea comunității. Inițiat de către Greenpeace România și implementat în colaborare cu Valea Jiului Implicată și Primăria Municipiului Petroșani, graffitiul vine la finalul celor patru săptămâni de dialog constant cu comunitatea locală, trei consultări publice și nenumărate dialoguri directe cu trecători și localnici.
Utilizând un mod de exprimare al cărui inițiator în Valea Jiului este Ion Barbu, proiectul a revitalizat un areal din centrul municipiului Petroșani, confirmând așteptările participanților la consultări și ale publicului larg, care a salutat inițiativa.
Realizarea muralului în Valea Jiului aduce în discuție viitorul regiunii într-un moment extrem de important – în prezent, se lucrează la strategia de dezvoltare post cărbune a Văii Jiului în contextul în care Europa se pregătește pentru o tranziție energetică echitabilă și verde, unde oamenii și natura sunt pe primul loc. “Valea Jiului este extrem de vie – cu oameni care vorbesc, pun întrebări și se mobilizează pentru viitorul lor. Zonele miniere care și-au imaginat viitorul au reușit să se dezvolte. O tranziție echitabilă și verde este posibilă atunci când oamenii încep să vorbească despre viitorul lor și despre alternative la minerit, reușind să strângă comunitatea în jurul unor proiecte comune. Iar în Valea Jiului lumea vorbește deja despre turism, cluburi de robotică, energie verde și sustenabilă. Valea Jiului poate să facă o surpriză frumoasă și să devină o zonă reper pentru dezvoltarea unei economii circulare, verzi și sustenabile, care pune în centru calitatea vieții oamenilor ”, a declarat Vlad Cătună, Coordonator campanii Climă și Energie din cadrul Greenpeace România.
Resursele Văii Jiului sunt nenumărate. La fel și capacitățile comunității, ale fiecărui cetățean în parte. Muralul lui IRLO vine să redea încrederea în forțele proprii, în capacitatea de a muta munții, chiar, acolo unde intențiile sunt bune. În capacitatea de a înțelege zona ca având un caracter aparte prin îmbinarea dintre specificul rural, cel industrial și ceea ce tinerii își doresc cu precădere: inovare, tehnologie, energii curate. Așadar, prin impactul înregistrat în online (ajungând la peste 150.000 de persoane) în toate fazele proiectului, dar mai ales în rândul miilor de persoane care trec zilnic prin centrul Petroșaniului, pictura ajunge să își îndeplinească obiectivul primar: comunicarea între cetățeni pe teme de interes actual. MURALUL RIDICĂ MORALUL!
“Suntem extrem de bucuroșii pentru că avem șansa să colaborăm cu Greenpeace și, iată, să avem în centrul orașului această pictură, primul nostru mural construit pe baza poveștilor pe care IRLO le-a ascultat în ultimele săptămâni de la locuitorii Văii Jiului. Suntem extrem de entuziasmați de rezultat, am fost extrem de entuziasmați încă de la început și ne păstrăm entuziasmul și acum gândindu-ne la toate ideile frumoase care s-au creionat în jurul acestei picturi și pe care abia așteptăm să le implementăm alături de voluntarii Valea Jiului Implicată, împreună cu întreaga comunitate”, spune Adina Vințan, reprezentantul Coaliției de ONG-uri Valea Jiului Implicată.
Stilul artistic al lui IRLO, cel care a transpus în operă acest proiect cultural este cunoscut în special în raport cu mișcarea lowbrow, comics și graffiti, dar și datorită variațiunilor de teme pop suprarealiste și fantasy. În lucrările lui, personajele supranaturale se îmbină de fiecare dată cu teme mistice, uneori sub forma unor satire sau ironii controversate. Dialogul aparent repetitiv al personajelor sale reprezintă deseori înălțarea, trezirea conștiinței, o transformare ludică a sacrului evidențiată de contraste. Versatil și provocat de noi situații, IRLO și-a pus amprenta pe avioane, locomotive, vagoane, tramvaie, buldozere, tractoare, mașini, dar în special pe pereți de mari dimensiuni. Deține două recorduri în România: cea mai mare murală din țară, în Timișoara, prin FISART și TM2021 realizată în 2019, și cea mai mare murală dintr-un centru istoric în România, în Brașov, în același an. Irlo este printre puținii artiști stradali din România care abordează teme sociale în lucrările lui.
Pentru lucrarea de la Petroșani, IRLO a avut ca sursă de inspirație însăși istoria Văii Jiului, care are la bază așezările milenare ale actualilor momârlani, băștinașii urmași ai dacilor liberi, revoluția industrială a regiunii odată cu boom-ul activităților de extragere a cărbunelui și producție energetică, iar în vârf sunt reprezentate unele din resursele de valoare care pot creiona viitorul acestei regiuni: turismul, producția de energie alternativă, robotica și mediul înconjurător.
Primul mural de mari dimensiuni din Valea Jiului realizat de IRLO în cadrul proiectului finanțat de Greenpeace poate fi, de pe acum, admirat de cetățeni dar și de turiști pe una din clădirile din plin centrul Petroșaniului, clădirea Serviciului de Taxe și Impozite al Primăriei municipiului Petroșani, pe peretele dinspre clădirea Telekom.