Pentru că experimentele artistice derulate în vreme de pandemie de către colectivul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” diun Petroșani au dat roade și s-au bucurat de o atenție deosebită din partea publicului iubitor de cultură și artă din Valea Jiului, i-a încurajat pe actorii, regizorii și toți ceilalți membrii ai acestei instituții de cultură să contureze un program amplu de activități culturale pentru această vară. Așa s-a născut proiectul Galei ARTElier, în cadrul căruia, timp de 10 zile, la Petroșani se vor derula o serie de evenimente culturale găzduite în spații publice neconvenționale. Este vorba despre spectacole de teatru, premiere, concerte de jazz și muzică clasică, proiecții ale spectacolelor online, un spectacol de improvizație, o lansare de carte și un OneManShow.
Toate acestea vor avea loc în perioada 21-31 august, după un program bine stabilit, ale cărui repere orare, locații și evenimente îl regăsiți în afișul oficial alăturat acestui articol. Gala ARTElier se va deschide pe 21 august (ora 20,30) cu o premieră a piesei ”Unu-Unu” de Dan Teodorovici în regia Antonellei Cornici.
Pe 22 august (ora 19,00) este programată reprezentația piesei pentru copii ”Înșir-te mărgărite” de Victor Eftimiu, în regia lui Alexandru Boureanu dar și o altă premieră (de la ora 20,30), intitulată ”Alter Mind” în regia și după un concept al lui Andrei Cozac.
Tot o premieră este programată și pentru 23 august (ora 20,30), cu comedia ”Niciodată toamna nu fu mai grețoasă”, în regia lui Ion Barbu.
Pe 24 august (ora 17,00) scriitoarea Lili Crăciun lansează un volum de carte în cadrul unui eveniment cultural moderat de Livia Voica Mariana. Evenimentul va fi urmat de o nouă reprezentație a comediei de succes ”Audiția.ro” după Cătălin Ciobotari, regia fiind semnată de Antonella Cornici (ora 20,30).
25 August începe cu un proiect nou, de lectură publică, în care vor fi prezentate fragmente din ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” al lui I.D. Sîrbu (ora 18,00), continuând (de la ora 20,30) cu premiera piesei ”PaztanStorii – Bătălia Secolului”, cu trupa ImproStory.
Pe 26 august (ora 20,30) e seară Shakespeare, cu o noă reprezentație a piesei ”A douăsprezecea noapte” în regia lui Radu Tudosie.
Alte două piese din repertoriul teatrului din Petroșani, ”Înșir-te mărgărite” (ora 19,00) și ”Paracliserul” (ora 20,30) vor fi prezentate pe 27 august.
Ziua de 28 august debutează cu un inedit concert sub genericul ”Redescoperă România” avându-i ca protagoniști pe violonista Diana Jipa, pe pianistul Ștefan Doniga și actorul Cosmin Rădescu (de la ora 17,00). Evenimentul este urmat de o nouă sesiune de lecturi publice din volumul ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” de I.D. Sîrbu (ora 18,00) și de proiecția piesei de teatru ”Această dragoste ne doare” în regia lui Alexandru Mihai, după texte de Dan Mihăescu și Tudor Mușatescu (ora 20,30).
29 august începe sub auspiciile muzicii de jazz, cu un concert al McDorin Jazz Orchestra (de la ora 20,30) în paralel fiind pusă în scenă și o nouă reprezentație a piesei ”Paracliserul”, de Marin Sorescu în regia lui Radu Tudosie.
Pe 30 august sunt programate o nouă serie de lecturi publică din ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” (de la ora 18,00), un concert de muzică clasică avându-i ca protagoniști pe Corina Stănescu (pian) și Tavi Gorun (vioară) de la ora 20,30 și proiecția piesei ”Baliverne” după un text de Dan Mihăescu în regia lui Radu Tudosie.
Seria celor 10 zile de cultură se încheie pe 31 august cu un concert al Romantic Chamber Orchestra condus de Steliana Bordeianu (de la ora 19,00) și cu o firească gală de încheiere a festivalului.
Sunt, iată, 10 zile în care cultura și arta spectacolului pun în mișcare ”uzina de teatru” de la Petroșani.