Recentele recorduri în materie de înot stabilite de apreciatul sportiv din Petroșani, Avram Iancu, cel ale cărui performanțe în sport l-au determinat pe primarul municipiului Petroșani să-i confere acestuia titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”, dar și să dea Bazinului de înot de la Petroșani numele reputatului înotător, nu au trecut nici de această dată neobservate de către Tiberiu Iacob Ridzi.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a ținut să-l felicite personal pe sportivul Avram Iancu, pentru cele două noi recorduri naționale absolute, stabilite la finalul lunii august, pe Dunăre.
”Îl felicit din suflet pe sportivul Avram Iancu, pe omul Avram Iancu, pentru efortul supraomenesc pe care-l face și pentru că duce imaginea Petroșaniului în țară și în lume.
Sportivul Avram Iancu este deja un simbol, o emblemă a municipiului Petroșani, un om cu care întreaga comunitate se mândrește. Prin forțele sale, prin tenacitatea sa și, mai ales, printr-un efort de multe ori supraomenesc a reușit performanțe incredibile.
De data aceasta a devenit cel mai rezistent înotător român în apele deschise, stabilind nu mai puțin de trei recorduri absolute. Astfel, Avram Iancu, bibliotecarul nostru de aici, din Petroșani, care a demonstrat că limitele umane sunt doar bariere psihice, a stabilit un record național de distanță, respectiv 107.3 km. Totodată, este primul român care sparge bariera de 24 de ore de înot continuu și nu doar că a spart această barieră, dar a înotat cu 12 ore peste această barieră. De asemenea, a stabilit un record românesc absolut a lungimii reprizei de inot după durată, de 36 de ore și 28 de minute.
Avram Iancu este, așa cum spuneam, un simbol și totodată un model pentru tinerele generații din Petroșani și, de ce nu, din toată România. Ceea ce a realizat el în decursul ultimilor ani nu a mai reușit până astăzi nici un român.
Felicitari Avram Iancu!”
Acesta este mesajul pe care primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi i l-a adresat cunoscutului sportiv Avram Iancu, unul dintre oamenii care deja și-a declinat, la rândul său, susținerea publică față de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, în perspectiva alegerii acestuia pentru un nou mandat în fruntea municipiului Petroșani, la alegerile din 27 septembrie 2020.