Proiectul de lege inițiat de către senatorul social-democrat Cristian Resmeriță, prin care este vizată reintroducerea unui spor salarial destinat personalului din Educație, Sănătate și Protecție socială, a primit AVIZ FAVORABIL din partea Comisiei pentru Muncă, familie și protecție socială din Senatul României.
Inițiatorul a precizat că și de această dată, parlamentarii USR au votat împotriva acestui proiect care, în opinia sa, este unul necesar pentru categoriile sociale din regiunea Văii Jiului care sunt vizate. ”Şi la acest raport, din nou, USR a votat împotrivă așa cum au făcut și în cazul altor inițiative pentru cetățenii din Valea Jiului şi eu, pe acestă cale, doresc să fac cunoscut cetăţenilor din Valea Jiului faptul că USR votează, mereu împotriva acestor iniţiative, care îi au ca destinatari pe oamenii din această regiune. Eu fac un apel la populaţia din Valea Jiului şi rog pe această cale cetăţenii să ţină cont foarte mult de acest aspect, inclusiv în alegerile locale, pentru că USR are candidați peste tot și cred că este important ca populaţia să ştie că acest partid, prin parlamentarii pe care îi are, votează mereu contra”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă.
În opinia acestuia, inițiativa sa de reintroducere a ”sporului de Valea Jiului” este o măsură ce face parte din pachetul de soluții legislative prin care se poate stopa depopularea Văii Jiului și prin care pot fi încurajați medici, dascăli și asistenți sociali să vină și să profeseze în această regiune, unde este atât de multă nevoie de acest tip de activități profesionale. ”Zona Văii Jiului se depopulează foarte rapid şi tot mai accentuat. S-a vorbit și în acest debut de campanie electorală pebtru alegerile locale despre pericolul depopulării Văii Jiului, însă până în momentul de faţă partidele nu au făcut ceva concret în acest sens. Am considerat că este necesar să venim cu această soluție, care a mai funcționat în Valea Jiului și care s-a dovedit a fi una de succes, prin care să sprijinim oamenii care lucrează în Valea Jiului. Este clar că pentru ca nepoţii şi copiii noştri să aibă parte de educaţie de bună calitate este bine să ţinem profesorii aici şi o putem face prin instituirea acestui spor la salariul de bază. M-am consultat cu cetăţenii și am ajuns la concluzia că avem nevoie de cadre medicale foarte bune, de asistenți sociali, pentru că populaţia este destul de îmbătrânită. De aceea este necesar ca asistenţa medicală și socială din Valea Jiului să fie recompensată financiar, suplimentar”, explică senatorul Cristian Resmeriță.
Parlamentarul social-democrat arată că fosta guvernare PSD a acționat corespunzător și a reușit să aducă personalul medical la o salarizare decentă, poate chiar apropiată de cea care este acordată medicilor și cadrelor medicale din străinătate. S-au făcut o serie de corecții și în ceea ce privește salarizarea personalului din Educație, însă în condițiile în care aceste profesii sunt încă insuficiente la nivelul întregii țări, este de înțeles că fără un motiv în plus de a veni sau de a rămâne în Valea Jiului, profesioniștii din aceste domenii vor alege să profeseze în marile centre urbane ale țării.
Proiectul legislativ depus în vara acestui an de senatorul Cristian Resmeriță, prin care medicii, profesorii și asistenții sociali ar putea beneficia din nou de un spor salarial de zonă a fost dezbătut și în alte comisii parlamentare, unde votul este însă unul consultativ. Chiar și așa, deși în mod inexplicabil nu a obținut un vot favorabil la Comisia pentru Sănătate, proiectul a fost avizat favorabil în Comisia pentru Sănătate, unde a fost completat și cu un amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu, potrivit căreia de facilitatea ”sporului de zonă” ar urma să beneficieze nu doar localitățile din Valea Jiului, ci și alte localități din țară în care se constantă probleme de genul celor care au stat la baza propunerii legislative, acestea urmând a fi identificate prin Hotărâre de Guvern.
Odată de au fost obținute toate avizele prevăzute de procedura parlamentară, inițiativa legislativă a senatorului Cristian Resmeriță va ajunge săptămâna viitoare în plenul Senatului României, unde va fi supusă dezbaterii și aprobării. ”Eu îmi doresc ca aceste dezbateri să decurgă cât mai repede, îmi propun să-i conving și în plen pe colegii senatori de justețea și necesitatea acestui proiect de lege și îmi doresc ca, până la finalul acestei legislaturi parlamentare, să pot veni în fața cetățenilor din Valea Jiului cu încă o lege bună, cu o lege în favoarea locuitorilor Văii Jiului, cu o lege pentru oameni”, a mai precizat senatorul PSD Cristian Resmeriță.