În toamna anului 1979, atunci când, după finalizarea studiilor academice și repartiția primită la Liceul Industrial Vulcan, intra pentru prima oară la clasă pentru a le preda elevilor din clasa a XII-a A, prof. Malvine Socaci (la vremea respectivă purtând numele ”de fată”, Toth) nici nu bănuia că peste ani, va asuma rolul de diriginte la întâlnirea de 41 de ani de la absolvirea liceului de către componenții acestei clase și nici că momentul va consemna și punctul final al carierei sale de dascăl, de peste patru decenii, exclusiv la această unitate de învățământ care i-a devenit, între timp, nu doar loc de muncă, ci și familie, și casă, și suflet.
Întâlnirea de 41 de ani a generației de absolvenți ai promoției 1980 s-a produs chiar la începutul acestei săptămâni și ea a fost posibilă doar datorită tehnologiei digitale. Dincolo de longevitate, evenimentul este cu atât mai important pentru comunitatea alumni de la prestigioasa instituției de învățământ liceal din municipiul Vulcan, cu cât ea marchează momentul de trecere de la etapa primilor 20 de ani din istoria acestui liceu, denumită generic de prof. Francisc Czimbalmos în cartea sa ”Memento 50” drept ”Dominația calității” la următoarea etapă din istoria școlii, cea a ”Industrializării”. Așa se face că absolvenții promoției 1980 au îmbrățișat o carieră în domeniul tehnic sau umanist certificată de studiile academice absolvite de membrii întregii clase.
Prof. Malvine Socaci, care în prezent îndeplinește și calitatea de viceprimar al municipiului Vulcan, a fost invitată să îndeplinească la acest emoționant eveniment rolul de diriginte, având în vedere că dirigintele clasei de la momentul absolvirii, prof. Gheorghe Jurca a trecut în eternitate. Din păcate, așa cum ne semnala prof. Malvine Socaci, mai mult de jumătate dintre dascălii acestei clase s-au stins între timp, astfel încât pentru prof. Gheorghe Antoce (primul director din istoria liceului) și pentru dascălii Gheorghe Jurca, Vasile Hăprean, Olivia Appel, Margareta Bal, Elisabeta Filip, Elena Stănilă, Tiberius Socaci și Mircea Poenaru, în semn de adânc respect, s-a ținut un moment de reculegere. Mai trist este faptul că alți cinci dintre absolvenții acestei clase n-au putut răspunde prezent, din același trist motiv, la ”lecția de dirigenție” de după 41 de ani, aceștia fiind: Marian Blaj, Vasile Bordea, Viorel Pavelonesc, Mariana Robu și Andrei Dumitru Vlad.
”Ne-am amintit însă de toți aceștia și ne-am bucurat de revederea distinșilor mei colegi, prof.ing. Rodica Flaidăr (director), prof.ing. Alexandru Dalea și ne-am amintit de ceilalți eminenți dascăli ai liceului din acea vreme, de la prof. Aladar Biro (director adjunct), la profesorii Francisc Czimbalmos, Ana Bara, Eugen Nicoară, Aurel Buliga și Maria Antoce (care a fost și ea diriginite al clasei XIIA între anii 1976-1979), cu toții oameni de excepție pe care am avut onoarea de a-i găsi în corpul profesoral al liceului din Vulcan în 1979, anul în care mi-am început și eu aici cariera de cadru didactic. Îmi aduc și astăzi aminte de primul dialog pe care l-am avut cu directorul de atunci, doamna prof.ing. Rodica Flaidăr, care m-a întrebat scurt: ”Ai venit ca să vii sau ai venit ca să rămâi ?” I-am răspuns atunci că am venit ca să rămân și iată, într-un fel doar, am plecat doar după 41 de ani petrecuți exclusiv în acest liceu. Nu pot să uit acel moment, așa cum nu pot să-i uit pe cei care mi-au fost, atunci, primii mei elevi”, spune prof. Malvine Socaci.
În mod evident, revederea cu o bună parte din membrii clasei a XII-a A din promoția 1980 a Liceului Industrial Vulcan a fost și pentru prof. Malvine Socaci, și pentru ceilalți dascăli dar și pentru colegii din această clasă una absolut emoționantă. ”Băieții și-au amintit în mod special de experiența pe care au trăit-o pe Șantierul Național al Tineretului de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fetele ne-au destăinuit că au păstrat un loc special în inima lor anilor de liceu, iar noi, profesorii, ne-am amintit cu mare plăcere că și această clasă a făcut parte din elita absolvenților de care liceul din Vulcan și întreaga noastră comunitate este atât de mândră”, ne destăinuie prof. Malvine Socaci.
Spre exemplu, Daniel Chiceanu, șeful de promoție al clasei și-a urmat visul și este în prezent un excelent programator IT, deținător al unui număr de trei brevete de invenție, având acum propria sa afacere în domeniu, în Germania, unde a colaborat cu giganți ai domeniului tehnologic precum Siemens ș.a. Similar, Iolanda Domos și-a desăvârșit cariera de inginer în Argentina, unde este proprietar al unei firme de succes care operează cu contracte în peste 50 de țări ale lumii, inclusiv România. La rândul său, Cristina Vlăduț a absolvit Academia de Studii Economice din București și este stabilită, de ani buni, în Sacramento (SUA). Și ceilalți colegi, marea majoritate absolvenți ai Universității din Petroșani, au făcut carieră în inginerie, dar și în afaceri, în domeniul științelor juridice, în activități sociale și caritabile sau chiar în jurnalism. Este și unul din motivele pentru care prof. Malvine Socaci s-a bucurat nespus de misiunea de a striga catalogul clasei a XII-a A, după 41 de ani, rostind cu emoție și mândrie următoarele nume: Maria Bîrchi, Marian Blaj, Claudiu Boghian, Vasile Bordea, Magdalena Buică, Elena Căpîlnean, Rodica Cernat, Daniel Chiceanu, Marian Chilom, Valentin Chistol, Tatiana Cibian, Mioara Cimponer, Silvia Cucu, Monica Dregan, Iolanda Domoș, Mariana Dudescu, Otilia Angela Ficior, Alecu Frățilă, Constantin German, Elena Dana Hațegan, Robert Aurelian Helberg, Pavel Francisc Kovacs, Cătălina Ladanyi, Gheorghe Mâtcă, Maria Berzan Muntean, Elena Olteanu, Attila Laszlo Paraki, Viorel Pavelonesc, Gheorghe Popa, Irina Papp, Rodica Paula Radu Simian, Mariana Robu, Natalia Tomuș, Andrei Dumitru Vlad, Cristian Vlăduț.
Cei mai mulți dintre aceștia au răspuns ”Prezent”. Iar mult mai important este că au răspuns ”prezent” nu doar la această emoționantă ”lecție de dirigenție” aniversară, ci și la o mult mai importantă lecție civică. Pentru că, în urma acestei întâlniri a absolvenților, după cum ne-a dezvăluit prof. Malvine Socaci, au fost puse bazele Asociației ”Punte între generații” ai cărei membrii fondatori dar și principali finanțatori sunt absolvenții generației 1980 a Liceului Industrial din Vulcan. ”Sunt mândră de acești elevi alături de care mi-am început și eu cariera de dascăl și îi felicit pentru dorința lor și pentru mobilizarea la acțiune pentru a sprijini comunitatea Vulcanului, prin implicarea în susținerea unor proiecte sociale, caritabile, educaționale și de mediu. Sunt alături de ei și de toți absolvenții liceului nostri, ca viceprimar al municipiului Vulcan, așa cum am fost și ca profesor. Pentru că, împreună, mai avem încă multe de făcut pentru comunitatea noastră !”, mai spune prof. Malvine Socaci.