În perspectiva alegerilor care vor avea loc în toamna acestui an în Partidul Național Liberal, organizațiile din teritoriu ale celui mai vechi partid politic din România vor trece în perioada următoare prin alegeri interne, urmând să-și stabilească astfel liderii locali.
Alegeri vor avea loc și în cadrul Organizației județene a PNL Hunedoara, acolo unde de ani buni conducerea a fost asigurată doar de către lideri interimari. Tot un președinte interimar, deputatul Vetuța Stănescu, se află și în prezent la conducerea Organizației județene a PNL Hunedoara, însă situația urmează să se schimbe odată cu alegerile care vor avea loc în perioada următoare.
Deja un prim candidat pentru funcția de președinte al PNL Hunedoara și-a anunțat, în mod public, această intenție. Este vorba despre primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, care ocupă în prezent calitatea de vicepreședinte în structura organizatorică a liberalilor hunedoreni. ”Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția Organizației Județene Hunedoara a PNL! Sunt președintele Organizației Municipale PNL Deva, alături de care am câștigat Primăria Deva în două rânduri de alegeri. Sunt liberal, atașat valorilor liberale care, în decursul a 146 de ani de istorie, au determinat modernizarea României. Îi invit pe toți colegii liberali să se alăture proiectului meu, bazat pe principii sănătoase, meritocrație, muncă în echipă și determinarea de a câștiga viitoarele bătălii politice”, a declarat Florin Oancea.
Deocamdată, Florin Oancea este singurul candidat înscris în competiția pentru alegerile interne din cadrul Organizației județene a PNL Hunedoara.
Florin Oancea are 53 de ani, este căsătorit și are doi copii. De profesie este economist, absolvent al Facultății de Științe Economice, specializarea Finanțe Contabilitate din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Din 2017 este primar al municipiului Deva, însă la nivel administrativ a mai ocupat și funcția de consilier local (200-2010) dar și cea de viceprimar al localității, între anii 2004 și 2010. Înainte, a mai lucrat ca inspector de credite la Baca Dacia Felix (1993-1996) și Banca Transilvania (1996-2001). Florin Oancea este membru al PNL din anul 2012, cu o scurtă întrerupere (martie 2016–iulie 2017) când a făcut parte din ALDE.