Inginerul vulcănean Dan Constantin Marinescu a fost desemnat să ocupe funcția de consilier al secretarului de stat în Ministerul Energiei, Vlad Sincă. În această calitate, Dan Marinescu va acorda consultanță în ceea ce privește programul național de redesenare a hărții energetice a României, în context european. În opinia secretarului de stat Vlad Sinca, rolul consilierului său Dan Marinescu este unul determinant cu atât mai mult cu cât, la experiența dobândită de acesta în domeniul energetic, un atu este și faptul că acesta locuiește în Valea Jiului, o regiune în care se vor produce schimbări majore în ceea ce privește domeniul energiei. ”Dan Marinescu are o experiență vastă în acest domeniu delicat al energiei. Cunoaște foarte bine zona Văii Jiului, care va trece printr-o serie de transformări în următoarea perioadă”, arată Vlad Sinca.
Secretarul de stat Vlad Sinca va coordona un nou departament pe probleme de energetică, înființat în structura Ministerului Energiei.
Pentru inginerul vulcănean Dan Marinescu, noua sa calitate în structura guvernamentală vine cu o responsabilitate pe măsură. ”Atât desemnarea mea de către USR cât și semnarea ordinului de ministru pentru calitatea de consilier în Ministerul Energiei sunt o onoare pentru mine, dar în același timp consider că este și o responsabilitate pentru viitorul Văii Jiului de care trebuie să mă achit. Îi mulțumesc domnului secretar de stat Vlad Sincă, pentru încrederea acordată și îl asigur de tot suportul meu profesional”, a declarat Dan Marinescu.
În vârstă de 40 de ani, Dan Marinescu este de profesie inginer, absolvent al Facultății de Mașini și Instalații Electromecanice de la Universitatea din Petroșani. Potrivit CV-ului său, a activat în ultimii 16 ani în diverse domenii, dar în mod special în cele de energetică și consultanță. A făcut parte din echipa de ingineri a companiei japoneze Babcock Hitachi, a fost Commissioning Engineer & Manager la compania Alstom, Country Manager la NRG High Technology, director de proiect în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (calitate în care a activat in echipa care a realizat instalația de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni), director de proiect la RMN Design Technoproject și director general al companiei de consultanță Mardancon Smart Design Consult. Dan Marinescu este și un activ politician local, fost membru și (pentru o perioadă) preșeidnter al Organizației locale a PNL Vulcan, iar în prezent se numără printre liderii Organizației locale a USR-PLUS din municipiul Vulcan, fiind și consilier local al acestei formațiuni politice în Consiliul local al municipiului Vulcan.