Iniţiată în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european. În România, organizatorul evenimentului este Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR), iar anul acesta și Muzeul Mineritului din Petroșani, unic la nivel național prin profilul său, va fi deschis pentru vizitatori în noaptea de sâmbătă spre duminică, accesul fiind gratuit.
Pentru acest eveniment special, instituția muzeală care prezintă istoria mineritului de cărbune şi a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare va funcționa după un program special. Astfel, muzeul se va deschide sâmbătă, 12 iunie, la ora 15.00 și va rămâne deschis până duminică, 13 iunie, la ora 2.00 (dimineața).
Expoziția va putea fi vizitată cu respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea COVID-19.
Începând cu data de 1 iunie 2021, când și-a redeschis porțile pentru vizitatori, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare, Muzeul Mineritului din Petroșani funcționează după următorul program:
- Miercuri, Joi și Vineri – între orele 8.00 și 16.00
- Sâmbătă: orele 10.00 – 15.00
- Duminică: orele 10.00 – 14.00
- Luni și Marți – ÎNCHIS
Reamintim, de asemenea, că potrivit unei decizii a Consiliului local al municipiului Petroșani, accesul la Muzeul Mineritului din Petroșani este gratuit, până la data de 15 iunie, pentru toți vizitatorii.